Șase medieșeni sunt infectați cu noul coronavirus. Informația a fost dezvăluită marți, în cadrul unei conferințe de presă, de către primarul Mediașului, Gheorghe Roman.
Potrivit edilului șef al municipiului de pe Târnava Mare, două dintre cazuri au un potențial ridicat de răspândire și sunt cu atât mai îngrijorătoare pentru autoritățile locale.
Este vorba despre un angajat al operatorului de salubritate din oraș, EcoSal, și un beneficiar al Centrului pentru Vârstnici din municipiu. La ambele instituții sunt în desfășurare anchete epidemiologice, specialiștii încercând să stabilească toți posibilii contacți ai celor două persoane infectate.
„Din informările oficiale pe care le-am primit, la începutul acestei săptămâni, șase medieșeni au fost confirmati ca fiind infectați cu noul coronavirus. Dintre aceste 6 cazuri, două ne îngrijorează în mod special din cauza potențialului pe care îl au de răspândire a bolii.
Un caz este înregistrat la Caminul pentru Persoane Vârstnice administrat de către Asociația „Sfântul Mihail Mărturisitorul”, iar celălalt caz este înregistrat la unul dintre angajații societatii EcoSal. Ancheta epidemiologică este în plină desfășurare, s-au făcut numeroase teste și se încearcă identificarea tuturor persoanelor cu care cei 6 medieșeni infectați cu noul coronavirus au intrat în contact în ultimele 14 zile.
Așteptăm rezultatele oficiale ale acestor teste, rezultate pe care vi le voi face imediat cunoscute”, a spus primarul Mediașului, Gheorghe Roman.