12.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Se înființează Registrul Național de Diabet Zaharat și Prediabet

Cele mai citite

Planul Naţional de Prevenţie a Diabetului Zaharat a intrat în linie dreaptă. Reprezentanţii Comisiei Naţionale de Diabet a Ministerului Sănătăţii a anunțat că fi realizat Registrul Naţional de Diabet Zaharat şi Prediabet.

Înfiinţarea şi realizarea Registrului Naţional de Diabet Zaharat şi Prediabet urmează să funcţioneze ca o platformă electronică în proprietatea Ministerului Sănătăţii şi administrarea Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Va fi dezvoltat în scopul de a realiza înregistrarea datelor medicale ale pacienţilor cu prediabet şi diabet zaharat într-o bază de date unică la nivel naţional, ce poate fi în interconexiune cu dosarul electronic de sănătate al pacientului din cadrul Platformei informatice din asigurările de sănătate, în condiţiile reglementate, potrivit Agerpres.

„Fondurile necesare pentru proiectarea, realizarea, mentenanţa şi dezvoltarea permanentă a platformei electronice se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, din bugetul fondurilor externe nerambursabile sau din alte surse legal constituite”, spun reprezentanții.

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

RAPORTOR LOCAL. De la „rechinii” de altădată la zona metropolitană de transport

Transportul în comun va deveni operațional în întreaga Zonă Metropolitană Sibiu începând cu 1 decembrie, a anunțat, miercuri, Asociația...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect