Trei copii și 15 adulți s-au infectat cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, în județul Sibiu, anunță Prefectura Sibiu.
Numărul total al îmbolnăvirilor cu Covid-19 a ajuns la 1374, la Sibiu, fiind vorba de 1286 adulți și 89 copii). „Până la data curentă au fost vindecate 921 de persoane, iar 82 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, transmit reprezentanții Prefecturii Sibiu.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 18 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:
- 0 – 18 ani 3 persoane
- 19 – 29 de ani 1 persoană
- 30 – 39 de ani 2 persoane
- 40 – 49 de ani 4 persoane
- 50 – 59 de ani 4 persoane
- 60 – 69 de ani 3 persoane
- 70 – 79 de ani 1 persoană
Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 577 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 99 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 68 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 27 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 110 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.