22 de persoane, cele mai multe făcând parte din categoria de vârstă de 30-39 de ani, au fost confirmate pozitiv cu Covid-19 în județul Sibiu, în ultimele 24 de ore.
Astfel, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2054 de persoane, dintre care 1928 adulți și 126 copii. „Până la data curentă au fost vindecate 1428 de persoane, iar 109 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 22 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:
- 30 – 39 de ani 9 persoane
- 40 – 49 de ani 2 persoane
- 50 – 59 de ani 8 persoane
- 60 – 69 de ani 2 persoane
- 70 – 79 de ani 1 persoană
Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 838 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 121 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 77 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 36 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 126 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.