În această săptămână s-au împlinit 28 de ani de când s-a înființat în România Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). Primele idei cu privire la ceea ce astăzi este cel mai bun sistem de intervenție în caz de urgență din țara noastră datează încă din anul 1990 când, sub egida clinicii de ATI, s-a decis transferul unui echipaj medical spitalicesc, cu dotarea necesară, la locul unde era pacientul. Inițial, SMURD-ul de astăzi a purtat denumirea de Serviciu Mobil de Urgentă și Reanimare. Un an mai târziu era pusă în teren prima ambulanță, primită ca donație din Germania. Aceasta a funcționat la Târgu-Mureș. Din 1993 actualul SMURD a început extinderea la nivel național. Sibiul a fost cel de-al treilea județ al României care a beneficiat de echipe de intervenție, după Târgu-Mureș și Oradea. Angajații SMURD lucrează sub deviza „Cine salvează o viaţă, salvează o lume întreagă”.
Munca echipajelor SMURD nu este pentru oricine. Este pentru oameni capabili să rămână cu picioarele pe pământ atunci când totul în jur se prăbușește, este pentru cei cu tărie de caracter și pasiune cât tot Universul la un loc, pentru oameni care iubesc să fie veșnic în acțiune.
Unul dintre cei mai vechi oameni ai SMURD-ului sibian este Adrian Marcu. El este unul dintre puținii oameni care a dat confortul biroului pe adrenalina Ambulanței SMURD. Schimbarea nu a fost ușoară, însă timpul a dovedit că a fost cea mai bună alegere.
„Eu pe SMURD lucrez din anul 2011, din luna octombrie. La început a fost greu. Termeni noi, lucruri noi, lucrezi cu oameni, lucrezi cu copii… E ceva diferit față de ce făceam înainte. Foarte diferit! Înainte de 2011 am fost la Achizitii Publice, Serviciul Logistic. Am dat munca de birou pe cea de teren. A fost o schimbare de 180 de grade, pentru că de de la hârtii am ajuns la om. Și nu m-aș mai întoarce la birou. E mai palpitant aici! Fiecare intervenție e cu specificul ei, este diferit de fiecare dată”, spune mândru de alegerea făcută plutonier adjutant Adrian Marcu, paramedic SMURD.
Zilnic în luptă cu secundele, pentru redarea şansei la viaţă
Eroi pentru unii, sau suflete de gheață în opinia altora, cei care își trăiesc viața pe Ambulanța SMURD trebuie să fie pregătiți pentru orice. Să fie capabili să își păstreze rațiunea în orice moment. Să facă față situațiilor care iau turnuri diferite de la o secundă la alta.
„Cazuri speciale avem tot timpul. Fiecare caz în parte are specificul lui. Trebuie să ne facem treaba”, spune paramedicul sibian.
Iar pentru asta este nevoie de un psihic imposibil de zdruncinat.
„Lucrând în cadrul Serviciului, lucrând cu necazul omului, primul lucru pe care trebuie să îl știi este autocontrolul. Trebuie să înveți să nu pui la suflet. Dacă le pui la suflet nu e bine pentru tine ca salvator și nici pentru tine ca om. Trebuie să fii detașat, dar în același timp să îți dai silința să faci tot ce poți pentru omul respectiv”, mai explică acesta.
Cazurile în care sunt implicați copii, cele mai grele
Chiar dacă sunt oameni veșnic cu capul pe umeri, cu ochii „în patru” și cu psihicul puternic ancorat la realitate, atunci când sunt intervenții unde trebuie să acorde ajutor medical copiilor, până și paramedicii SMURD simt că li se strânge inima.
„E un pic diferit când intervin copiii. Atunci te copleșeste, te ia cu un fel de căldură…Și aici trebuie să te detașezi și să faci ce e mai bine pentru el. Și eu am un baiat în vârstă de 12 ani, e în clasa a VI-a și …nu am cum să nu mă gândesc… Am fost de serviciu acum o lună sau o lună și jumatate când a fost accidentată acea copiluță în Cisnadie. Până la cazul respectiv, un așa caz ci copil nu am avut. A fost un pic horror”, povestește Adrian.
Adrian ar vrea ca fiul să-i calce pe urme. Îl pregătește încă de pe acum în speranța că va fi atins de „microbul” SMURD.
„Îl aduc la tot felul de cursuri, acțiuni, aplicații, vine, se uită, îi place …nu îi zic să mă urmeze, dar măcar să știe să acorde primul ajutor. Mi-aș dori să mă urmeze, dar nu știu… L-aș îndruma spre așa ceva numai pentru satisfacția sufletească. Este greu, te lupți cu oboseala, te lupți cu psihicul, dar ai o satisfacție sufletească cu fiecare manevră reușită, e ceva aparte care ține flacăra aprinsă. Și arde în continuare. Și vii de fiecare dată oricât ești de obosit”, se destăinuie Adrian Marcu.
La polul opus se situează însă soția. Mult mai temătoare din fire, doamna ar prefera cu sigurantă pentru cel mic o meserie care să nu implice atâtea riscuri.
„La început mă mai întreba, ce cazuri ai mai avut, e o fire mai sperioasă, se panichează mai tare și atunci ca să o protejez evit subiectul. Știu, într-adevăr, când plec de acasă, dar nu știu când ajung. Au fost cazuri când am avut intervenții și n-am ieșit la ora 08:00 sau 08:30 când trebuia să se încheie programul, am ieșit a la 12:00, la 14:00, ora 19:00 m-a prins… În meseria asta nu știi niciodată când ajungi acasă”, mai spune plutonierul adjutant Marcu.
. Primele idei cu privire la ceea ce astăzi este cel mai bun sistem de intervenție în caz de urgență){kind=link}