Un copil din zece se naște, în lume, prematur. Acest lucru înseamnă că, anual, vin pe lume aproximativ 15 milioane de copii născuți înainte de termen. Astăzi, este ziua lor. A supereroilor, după cum îi numesc medicii sibieni. 17 noiembrie este data la care este celebrată, an de an, Ziua Mondială a Prematurității, iar conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență a transmis, cu acest prilej, un mesaj emoționant.
„Într-un film de animație celebru, unul dintre personaje afirmă că: “Viața merită sa fie trăită doar dacă ai fost iubit de un copil”. Îl completăm și spunem că merită trăită, la fel de mult, oferind iubire copiilor! Și ce viață plină de iubire are personalul SCJU Sibiu care îngrijește copiii prematuri! Pentru că, deși sunt fragili, acești copii exprimă putere, voință și multă iubire. Iar cei care-i îngrijesc simt asta în fiecare clipă. Și le răspund în aceeași măsură! Cu multă dragoste! Să ne unim așadar gândurile și să le transmitem iubire tuturor copiilor prematuri, așa cum fac zilnic, cei care au grijă de ei oferindu-le cel mai frumos cadou: șansa la viață. Și care, azi, 17 noiembrie, de Ziua Mondială a Prematurității, i-au sărbători pe micuții „eroi” din Maternitatea SCJU Sibiu!”, arată reprezentanții SCJU Sibiu pe pagina oficială de Facebook.
La Sibiu, anul trecut, s-au născut ori au fost îngrijiți de medicii de la Maternitate 313 astfel de supereroi. „În anul 2020, la Maternitatea SCJU Sibiu au fost îngrijiți 313 prematuri – fie născuți în cadrul unității fie transferați de la alte maternități din țară”, arată datele Spitalului Județean Sibiu. Instituția a precizat că, de la debutul anului 2021 și până în prezent, numărul prematurilor îngrijiți este de 265.
Medicul șef al Secției Clinice Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a explicat, astăzi, că acești copii se confruntă cu un curaj nebănuit.
„Sărbătorim milioane de copii care înfruntă cu un curaj nebănuit problemele pe care viața prea devreme începută le pun în faţa lor. Milioane de copii-eroi, chiar super-eroi unii dintre ei. În fapt, toată luna noiembrie este dedicată conștientizării privind prematuritatea și complicațiile sale. Pentru că, în întreaga lume, unul din zece copii se naște prematur și aceasta înseamnă aproximativ 15 milioane de copii pe an în întreaga lume. Le dorim tuturor piticilor din lume sănătate și putere! La mulți ani!”, a transmis dr. Maria Livia Ognean.
Această sărbătoare își are originile acum mai bine de un deceniu. Demersul pentru marcarea acestei zile a debutat în 2010, prin inițiativa Fundației Europene pentru Îngrijirea Nou-născuților. Prima dată, Ziua Mondială a Prematurității a fost celebrată în anul 2011, sărbătoarea având ca scop educarea mamelor în vederea diminuării anumitor riscuri ce ar putea duce la nașteri premature.