În ultimele 24 de ore, la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu au ajuns 9 persoane în urma unor căzături pe gheață. Pacienții au vârste cuprinse 27 și 65 ani si sunt 7 bărbați și 2 femei. Din fericire nu au fost cazuri grave iar toți pacienții au plecat cu recomandări medicale după ce au primit îngrijiri medicale de specialitate. De la începutul anului, numărul persoanelor ajunse la UPU Sibiu ca urmare a căzăturilor pe gheață a ajuns la 72.
În ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat cazuri de degerături, consum de droguri sau etnobotanice. S-au consemnat, în schimb, doua cazuri de etilism: doi bărbați din mediul rural, de 55 si 55 ani, care au plecat cu recomandări medicale.
S-au mai înregistrat 3 pacienți diagnosticați cu viroză respiratorie, doi bărbați și o femeie, care, de asemenea au plecat cu recomandări după efectuarea investigațiilor medicale.