Sindromul diareic infecțios este frecvent intalnit in practica medicala, sezonul estival fiind una dintre perioadele cele mai favorabile pentru aceasta imbolnavire. Este definit ca boala diareica acuta (BDA) provocata de un microorganism.
Diagnosticul de laborator al bolii diareice acute se refera la evidentierea microorganismului care a provocat imbolnavirea. Cunoasterea acestuia este utila, deoarece permite atat adaptarea tratamentului, cat si urmarirea epidemiologica pentru prevenirea altor imbolnaviri.
Din punct de vedere clinic pacientii prezinta scaune moi sau apoase, frecvente la numar, adesea insotite de febra si/sau varsaturi. Debutul este brusc, iar evolutia este adesea autolimitata, pericolul principal fiind reprezentat de deshidratare. Astfel, prima intentie terapeutica este rehidratarea (reechilibrarea hidro-electrolitica). Asocierea tratamentului antibiotic este indicata sau chiar contraindicata in functie de etiologie (adica de microorganismul cauzator).
Microorganismele implicate in cauzarea BDA sunt de natura virala, bacteriana, mai rar parazitara.
Alegerea testelor de laborator pentru diagnostic se realizeaza pornind de la aspectul clinic al imbolnavirii. In cele ce urmeaza ma voi referi la posibilitatile de testare in laboratorul Synevo Sibiu, cu recomandarea ca solicitarea testelor de laborator sa fie realizata dupa consultul unui medic clinician.
Astfel, etiologia virala este cea mai frecvent intalnita. De obicei, prezentarea clinica este sub aspectul unei gastroenterita acute, cu varsaturi, febra si scaune apoase, abundente, cu frecventa crescuta.
Pe primele locuri,ca si agenti etiologici virali, sunt Rotavirusul, Adenovirusul si Norovirusul. Dupa introducerea vaccinului impotriva Rotavirusului, cazurile de gastroenterita acuta cu Norovirus au devenit cele mai frecvente in unele tari. Diagnosticul de laborator se efectueaza cu teste rapide, rezultatul obtinandu-se in aceeasi zi. Este util, deoarece cunoasterea etiologiei virale exclude necesitatea asocierii tratamentului antibiotic ( este cunoscut faptul ca antibioticele sunt ineficiente pentru tratarea infectiilor virale).
Dintre bacterii, pe primul loc ca si agent etiologic al BDA infectioase, la nivel mondial, se considera a fi speciile de Campylobacter. Produc o imbolnavire adesea autolimitata, care evolueaza cu dureri abdominale colicative (crampe), febra si scaune moi, in cantitate redusa, frecvente, uneori cu mucus si sange. Pentru majoritatea cazurilor tratamentul antibiotic nu este necesar; daca trebuie administrat, la indicatia medicului clinician, se va alege, de preferat, un antibiotic din clasa macrolidelor. In laboratorul nostru diagnosticul se realizeaza cu teste rapide, al caror rezultat se obtine in aceeasi zi. Deoarece speciile de Campylobacter se pot elimina prin materiile fecale o perioada de cateva saptamani dupa remiterea simptomelor, nu este utila testarea de control.
Speciile de Salmonella si Shigella sunt pe urmatoarele locuri ca frecventa. Simptomele clinice sunt insotite de febra si scaune moi in cantitate redusa, adesea cu mucus si/sau sange. Pentru diareea cu Salmonella spp. tratamentul antibiotic nu este in general recomandat deoarece nu pare sa scurteze durata bolii si poate prelungi perioada de eliminare a bacteriei in materiile fecale. Diareea produsa de Shigella spp. este adesea autolimitata, insa tratamentul antibiotic poate grabi vindecarea. Diagnosticul de laborator se bazeaza pe testarea coproculturii. Aceasta dureaza aproximativ patru zile pana la eliberarea rezultatului care va contine si antibiograma pentru bacteriile identificate.
Intr-un articol viitor vor fi detaliati alti agenti etiologici implicati in sindromul diareic infectios, printre care speciile enteropatogene de Escherichia coli si unii paraziti.
, este frecvent intalnit in practica medicala, sezonul estival fiind una dintre perioadele cele mai favorabile pentru aceasta imbolnavire.){kind=link}