Numărul de teste afectuate până astăzi, în cele două spitale din Sibiu, a ajuns la 1976, în timp ce numărul persoanelor testate a fost, până acum, de 1.157. Dintre acestea, 270 au fost până acum declarate bolnave de COIVD-19, pe baza rezultatelor testelor. În ultimele 24 de ore au fost făcute 151 de teste, după cum reiese din calculele noastre, care au evidențiat 11 persoane noi infectate și au confirmat vindecarea pentru 6 pacienți. Nu în ultimul rând, trebuie să reamintim că și-au pierdut viața 18 locuitori ai Sibiului, ca urmare a infecției cu noul coronavirus. Până acum au fost infectați cu acest virus 18 copii, din care unul s-a vindecat și a fost externat.
În acest moment, putem spune că avem al treilea cel mai mare număr de teste realizate într-o singură zi de biologii și specialiștii celor două laboratoare, de la Spitalul Județean și Spitalul de Pediatrie. De fapt, probabil că realitatea este alta și ține de momentul raportării. Ieri, de exemplu, autortiățile anunțau că au recoltat 462 de teste de la centrele pentru copii și adulți din județ. Un volum foarte mare, care pe măsură ce este prelucrat, aduce modificări substanțiale în numărul de teste raportate. Vestea bună este că numărul rezultatelor pozitive nu a crescut foarte mult, deși s-au făcut aceste 151 de teste. Mai mult, în focarele existente anterior, se pare că nu au mai apărut cazuri noi. Au apărut în schimb cazuri noi de medici sau asistenți, în spitalele sibiene, care pot aduce, în cazul în care nu s-au protejat suficient, alte cazuri în zielele viitoare.
Referitor la măsurile de protecție și de restricție impuse de autorități prin ordonanțele militare, informațiile arată că în acest moment situația este stabilă, cu 1003 persoane în izolare la domiciliu, majoritatea provenite din focarul de la Cisnădie, precum și 254 de persoane în carantină, cei mai mulți fiind români întorși din alte țări. Au existat, în ultimele 24 de ore, și 19 persoane care nu au respectat izolarea, fiind conduși în centrele de carantină.
Pe străzi, au fost date 82 de amenzi, în valoare de peste 82.000 lei, din care 58 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației și 18 pentru alte fapte, în context COVID 19.