15.2 C
Sibiu
joi, aprilie 17, 2025

Spitalul Militar din Sibiu, recunoscut ca Centru de Excelenţă în Chirurgia Herniilor

Cele mai citite

Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Alexandru Augustin” Sibiu a fost, de curând, recunoscut ca Centru de Excelenţă în Chirurgia Herniilor. Conform reprezentanților instituției sanitare, această acreditare a fost acordată de către Surgical Review Corporation, organizaţie nonprofit din Statele Unite ale Americii, care evaluează spitale cu diverse specialităţi chirurgicale din întreaga lume.

 
Secţia Chirurgie a Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu are o bogată experienţă în chirurgia peretelui abdominal, aici fiind operaţi în ultimii zece ani peste 1800 de pacienţi cu afecţiuni de acest tip: hernii, eventraţii, primare sau recidivate, folosind cele mai moderne tehnici. Din 2013, toate aceste intervenţii se realizează şi prin abord minim invaziv, pe cale laparoscopică.
Col. Dr. Moga Doru-Florian şi Col. Dr. Popenţiu Ioan-Adrian au fost acreditaţi anterior individual, primind titlul de ”Master Surgeon in Hernia Surgery” – Chirurg de Excelenţă în Chirurgia Herniilor.
”Suntem preocupaţi să oferim pacienţilor noştri cele mai bune condiţii şi un tratament de cea mai bună calitate, alături de condiţii corespunzătoare. Această prestigioasă certificare este rezultatul unei perioade de pregătire şi adoptare a unor standarde internaţionale, care ne aduc alături de clinici prestigioase, din Europa şi SUA” , a declarat col. dr. Moga Doru-Florian, comandantul Spitalului Militar Sibiu.
”Chirurgia modernă a peretelui abdominal este o supraspecialitate în plină dezvoltare, iar activitatea noastră este un efort de echipă, la care participă tot personalul secţiei, alături de colegii din spital. În acest fel, putem oferi în acest domeniu un tratament absolut identic cu cel din orice spital modern din lume”, a spus și col. dr. Popenţiu Ioan-Adrian, Şef Secţie Chirurgie.
Membrii Centrului de Excelenţă sunt patru dintre chirurgii din cadrul Secţiei Chirurgie: col. dr. Moga Doru-Florian, medic primar chirurgie generală, co-director centru; col. dr. Popenţiu Ioan-Adrian, medic primar chirurgie generală, co-director centru; dr. Perişanu Ştefan, medic primar chirurgie generală; cpt. dr. Iliescu-Cosma Alexandru, medic specialist chirurgie generală.
Din colectivul care a contribuit la completarea documentaţiei pentru obţinerea acreditării au mai făcut parte dr. Sabău Vanina, medic specialist chirurgie generală, dr. Dumitraşcu Cristina, medic rezident chirurgie stomatologică şi maxilo-facială, și dr. Simionescu Alexandru, medic specialist chirurgie generală.
Acreditarea obţinută este valabilă în intervalul 2020-2023.
„Pentru obţinerea acesteia, a fost realizat un audit al cazuisticii, fiind solicitate date medicale legate de pacienţii cu patologie herniară operaţi de către cei patru chirurgi. A fost luat în calcul numărul total de cazuri operate, tipul de procedee folosit, rata complicaţiilor, managementul cazurilor, urmărirea postoperatorie, protocoalele folosite”, explică conducerea Spitalului Militar din Sibiu.
În România, mai sunt acreditate în momentul actual de către Surgical Review Corporation alte zece centre de excelenţă, pe diverse tipuri de patologii. Centrul de Excelenţă în Chirurgia Herniilor din cadrul Spitalul Militar Sibiu este al treilea centru acreditat pe acest tip de patologie de la noi din ţară.
 
 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu, mesaj-surpriză în campania pentru prezidențiale. Cerere pentru doi candidați

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan să se întâlnească și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect