Spitalul Municipal Mediaș va avea din acest an un computer tomograf. În urma unei sponsorizări de aproximativ 1.5 milioane de lei oferită de către Romgaz, unitatea medicală din municipiul de pe Târnava Mare va achiziționa propriul computer tomograf.
În acest moment se lucrează la documentațiile de achiziție și se speră că noul computer tomograf să fie funcțional până la sfârșitul acestui an. Acesta va fi amplasat la parterul spitalului, în incinta Secției Radiologie, urmând ca această secție să fie astfel mărită.
Costurile de montare și amenajare a spațiului în care va funcționa tomograful sunt de aproximativ 250.000 de lei, bani care vor fi suportați de la bugetul local al municipiului Mediaș.
“Pe parcursul acestui an, Spitalul Municipal Mediaș va avea în dotare un computer tomograf propriu. Achiziționarea aparatului este în curs, mai exact procesurile de achiziție sunt în curs. Vreau să subliniez că fondurile pentru achiziționarea aparatului le avem la dispoziție din partea companiei Romgaz printr-o sponsorizare.
Încă o data vreau să le mulțumesc pentru implicarea de care au dat dovadă și pentru că sunt aproape de instituția pe care o condus și de cetățenii orașului. Îl vom instala în proximitatea Secției Radiologie, în continuarea secției, deci mărim sectția cu încă două încăperi, iar fondurile pentru amenajare, care nu sunt nici ele de neglijat, aproximativ 250.000 de lei, vor fi asigurate prin fonduri de la bugetul local”, spune managerul Spitalului Municipal Mediaș, Gheorghe Nicorici.