Spitalul Orășenesc Agnita va prelua pacienți infectați cu Covid și va avea o capacitate de aproximativ 50 de locuri. Decizia a fost anunțată astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu.
Prefectul Mircea Crețu a anunțat că, după Spitalul Militar din Sibiu, și Spitalul Orășenesc din Agnita devine spital de suport Covid.
„În urma consultării cu specialiștii de la DSP și de la Spitalul Județean am ajuns la concluzia că, pentru moment, este mai bine să nu ocupăm din secțiile de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru ca toți cetățenii care au afecțiuni non-Covid să aibă acces la servicii medicale de calitate și atunci vă propunem ca Spitalul Orășenesc Agnita să devină spital Covid”, a spus prefectul Mircea Crețu.
Spitalul va avea o capacitate de aproximativ 50 de paturi pentru tratarea bolnavilor Covid-19.
„Datorită evoluției situației epidemiologice, din analiza pe care am făcut-o cu specialiștii vedem că mai e nevoie de spații pentru a putea trata aceste multe cazuri care au apărut în ultima vreme. Direcția de Sănătate Publică face această propunere Prefecturii, să se avizeze ca Spitalul Orășenesc Agnita să poată fi transformat în spital suport Covid, cu un număr de aproximativ 50 de paturi. Iar Spitalul Militar să devină spital Covid, ținând cont de patologia existentă, la început cu un număr de 5 paturi ATI și 6 paturi Covid”, a spus directorul DSP, Gabriel Budescu. Potrivit acestuia, Spitalul CFR își reorganizează spațiul și va suplimenta numărul de paturi Covid cu 20 de locuri.
În ceea ce privește personalul medical care se va ocupa de pacienții infectați cu Covid, din momentul în care spitalul din Agnita va deveni operațional, directorul DSP a spus că vor contribui toți medicii din institiție și că, cel mai probabil, vor fi făcute și angajări.
„Vom vedea ce alte resurse medico-sanitare vom avea și la nivelul Spitalului Județean, ca să poată să îi ajute. Trebuie, totuși, să fim cu toții de acord că resursa medico-sanitară este destul de limitată în acest moment”, a mai spus directorul DSP.
Spitalul Militar a devenit spital de suport Covid
De sâmbătă, 31 octombrie, și Spitalul Militar din Sibiu a devenit spital de suport Covid-19. Comandantul Doru Moga, directorul Spitalului Militar, a precizat că instituția pe care o conduce a primit vineri seara ordinul ministrului Apărării pentru a putea prelua pacienți Covid, spitalul devenind operațional în 24 de ore. De asemenea, comandantul Dorul Moga a ținut să facă lămuriri cu privire la situația Spitalului Militar, după ce săptămâna trecută directorul DSP preciza că spitalul este în renovări și nu va putea prelua pacienți Covid până la sfârșitul lunii noiembrie sau chiar decembrie, când vor fi finalizate lucrările.
„Blocul operator este în renovare. Secția ATI este aflată în imediata vecinătate a blocului operator și din acest motiv nu este funcțională. Deși cele trei firme care lucrează în blocul operator și-au asumat un termen de 40 de zile pentru finalizarea lucrării, termenul a fost depășit iar, optimistic vorbind, lucrările se vor finaliza la sfârșitul lunii noiembrie. Dar nu asta este problema cea mai mare. Spitalul Militar funcționează într-o clădire veche. În aceste condiții, chiar dacă secția ATI ar fi fost funcțională, nu ar fi putut să preia cazuri Covid. De ce? Pentru că, pe lângă tratarea pacienților cu cazuri grave, secția ATI ar fi trebuit să asigure obligatoriu niște circuite funcționale, care nu pot fi asigurate. Suntem obligați ca, pe lângă tratarea pacienților Covid, să asigurăm protecția personalului și în locația respectivă nu putem asigura așa ceva”, a spus managerul Spitalului Militar.
Acesta a mai precizat că toate cele șase paturi alocate pentru pacienții Covid sunt ocupate, în acest moment, precum și alte două paturi de la ATI.
„Tocmai pentru faptul că în ultimii doi ani au fost lucrări ample în spital, inclusiv de extindere a rețelei de gaze medicale, am putut să relocăm aparatură medicală specifică în altă locație, unde putem să punem la dispoziția sibienilor 5 paturi ATI și 6 paturi pentru cazuri medii. De ce doar 11 paturi? Pentru că în momentul de față pentru 11 paturi putem asigura un circuit corect. Ne dorim ca, în două săptămâni, dacă vom mai primi ventilatoare, să putem dubla numărul de paturi dedicate pacienților Covid, cu respectarea circuitelor Roșu și Verde. Voiam să vă informez că, începând de azi-noapte, toate paturile sunt ocupate, iar din cele 5 paturi ATI avem două cazuri incubate”, a mai spus comandantul Doru Moga.