-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Statistici 21 martie: Alte 59 de cazuri de coronavirus depistate în România. 3 persoane sunt în stare gravă

Cele mai citite

Grupul de Comunicare Strategică din Guvernul României a anunțat care est este situația cazurilor de COVID 19 din România, în 21 martie. Astfel, au fost depistate încă 59 de cazuri noi, în timp ce 52 de persoane s-au vindecat. Practic, în acest moment sunt 315 persoane cu virusul prezent, dar numai 14 români sunt în secțiile de terapie intensivă. Trei persoane sunt în stare gravă, mai anunță guvernul.
Comunicat:
Până astăzi, 21 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 367 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 20 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între un an și 74 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
 
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
 
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unități medicale private.
 
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.501 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.704 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
 
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale  pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
 
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
 
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
 
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:
 
Până la data de 20 martie 2020, au fost raportate 102.649 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
 
ŢARA    CAZURI CONFIRMATE    DECEDAȚI          VINDECAŢI*
Italia     41.305  (+5.592)             3.407 (+429)      4.440   (+415)
Spania  17.147  (+3.431)             767   (+169)       1.588   (+507)
Franţa  10.995  (+1.861)             372   (+128)       12
Germania          14.138  (+5.940)             43     (+30)          180      (+67)
Regatul Unit      3.277    (+647)   144   (+41)         67
 
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
 
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 20 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE    DECEDAȚI          VINDECAȚI*
242.488  (+29.234)         9.885 (+1.042)  88.258  (+3.752)
 
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 19-20 martie
 
 
Grupul de Comunicare Strategică

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect