Studenții sibieni de la Medicină care fac voluntariat la UPU, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, vor primi, lunar, câte 2.500 de lei.
Guvernul a discutat joi, în primă lectură, un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede, între altele, că studenţii la Medicină care se vor înscrie ca voluntari să ajute personalul medical la îngrijirea pacienţilor COVID-19 vor beneficia de prime de 2.500 de lei pe lună, a anunţat secretarul de stat în MAI Raed Arafat, potrivit Agerpres.
„Referitor la OUG pentru măsuri noi în asistenţa medicală pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19, care a fost în primă lectură, ordonanţa prevede acordarea dreptului de liberă practică temporară medicilor absolvenţi ai facultăţilor de Medicină, medicilor rezidenţi, indiferent de anul de pregătire în rezidenţiat, pe durata situaţiei cu care ne confruntăm cu SARS-CoV-2, astfel încât să poată să lucreze sub supraveghere în spitale şi să asiste în secţiile în care sunt îngrijiţi pacienţii care suferă de COVID-19”, a declarat Arafat, după şedinţa de guvern.
Șeful DSU a spus că proiectul de ordonanţă prevede şi ca, în colaborare cu rectorii universităţilor de Medicină, să se organizeze un program de voluntariat în care „studenţii pot participa la procesul de îngrijire a bolnavilor, pe bază de recrutare de voluntari”.
Potrivit aceleiași surse, studenţii vor semna contracte de voluntariat cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde vor fi repartizaţi şi vor lucra în unităţile sanitare din judeţele respective sub coordonarea unei persoane desemnate de unitatea sanitară.
„La fiecare lună se aşteaptă o activitate de aproximativ 120 de ore, iar, la finalul fiecărei luni, studentul va primi un premiu în cuantum de 2.500 lei. Plus, cei care vor fi în alte localităţi decât centrele universitare unde studiază sau localităţile de domiciliu sau reşedinţă vor primi o diurnă, plus cazarea şi masa gratuite din partea autorităţilor sau a unităţii sanitare unde vor activa”, a precizat Arafat.