Un studiu realizat de Reveal Marketing Research arată că românii sunt în continuare reticenți față de vaccinurile Covid-19, astfel că 60% din populația eligibilă nu intenționează să se vaccineze nici acum, când situația este din ce în ce mai gravă.
Efectele devastatoare ale valului 4 al pandemiei de coronavirus pare să nu-i miște din loc pe românii care nu cred în vaccin sau se tem de efectele sale secundare. Studiul realizat de compania de cercetare Reveal Marketing Research în luna octombrie arată că procentul celor care intenționează să se vaccineze a crescut la 40%, de la 36%, cât era procentul la începutul anului.
Diferența este dată de cei care se tem de vaccin sau nu cred în utilitatea lui. Sondajul evidențiază că cel mai mare segment de populație care nu intenționează să se vaccineze este cel al tinerilor între 16 și 24 de ani (68%), iar din punct de vedere al sexului, femeile sunt preponderent împotriva vaccinului (57%).
În ceea ce privește motivele anti-vaccinare, pe primul loc sunt cele de siguranță (58%), urmate de cele legate de reacții adverse (53%) și de eficiență (46%).
Afirmațiile “Prefer metodele de protecție – masca, evitarea spațiilor aglomerate” și respectiv „Am avut deja coronavirus” au fost agreate de peste 10% din populație (în special de către persoanele cu vârsta cuprinsă între 24 și 34 de ani, precum și de către cei cu venit mare – 40%).
Autorii studiului susțin că românii cu vârsta peste 55 de ani s-au vaccinat în procent de 70%, motivul invocat pentru aceasta fiind vârsta. Din punct de vedere al zonei de proveniență, cei care s-au vaccinat pentru a evita îmbolnăvirea sunt în proporție de 66% din mediul rural, în această categorie.
Al doilea motiv pentru care românii au ales să se vaccineze este dorința de a-i proteja pe ceilalți – 60% dintre respondenți au menționat această opțiune. Dintre aceștia, respondenții cu vârsta cuprinsă între 35 – 44 de ani se arată cei mai atenți față de cei din jurul lor – 70%.
Dorința de a-și relua activitățile normale – socializarea în condiții normale, călătoriile și mersul în vacanțe – constituie alt motiv important care i-a determinat pe români să se vaccineze. 53% dintre români au menționat acest motiv.
Alte motive selectate de respondenți în ceea ce privește motivația de a se vaccina sunt: dorința de a se simți relaxați și liniștiți – menționată de 5 din 10 români (50%); posibilitatea de a-și vizita părinții fără teamă – o treime dintre români (32%) și călătoriile în străinătate – 28%.
Studiul a fost finanțat și realizat exclusiv de către Reveal Marketing Research și nu implică punctul de vedere al guvernului sau companiilor farmaceutice. Metodologie: 1012 interviuri CAWI (colectare online), eșantion reprezentativ la nivel național urban+rural, 18+, online users. Perioada de colectare: 6-10.10.2021