10.2 C
Sibiu
luni, aprilie 21, 2025

Testarea gratuită SARS-CoV-2 la medicul de familie, în curs de evaluare

Cele mai citite

Testarea SARS-CoV-2 la medicul de familie ar putea fi gratuită, după ce Ministerul Sănătăţii va creşte capacitatea de testare pentru depistarea virusului, prin dezvoltarea serviciilor în regim ambulatoriu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii transmis AGERPRES, vineri a avut loc o primă întâlnire între ministrul Alexandru Rafila şi reprezentanţii societăţilor profesionale ale medicilor de familie pentru identificarea soluţiilor privind testarea în cabinetele de medicină primară.
„Una dintre principalele urgenţe în acest moment este să dezvoltăm capacitatea de testare la medicul de familie pentru pacienţii potenţial infectaţi COVID-19, evaluarea în ambulatoriu, precum şi tratamentul în regim ambulatoriu al acestor pacienţi. A fost o discuţie care conturează o rezolvare rapidă a acestei probleme”, a declarat ministrul Sănătăţii la finalul întâlnirii, citat în comunicat.
În timpul discuţiilor s-a decis ca, în perioada următoare, direcţiile de sănătate publică să evalueze posibilităţile de testare la nivelul cabinetelor medicilor de familie şi s-a convenit ca un pachet de testare să fie asigurat din fonduri publice, astfel încât testarea în cabinetul medicului de familie să fie gratuită pentru cetăţeni. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Groaznic impact rutier în Copșa Mică. O mașină a intrat într-un cap de pod, motorul s-a rupt și a rămas pe șosea

Traficul rutier este blocat complet în Copșa Mică, pe Drumul Național 14, în urma unui eveniment rutier produs în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect