10.2 C
Sibiu
duminică, mai 19, 2024

ULBS a început demersurile de cumpărare a unui laborator pentru SARS-CoV-2. După epidemie, va analiza mutațiile virusurilor

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a demarat procedurile pentru a cumpăra propriul laborator de analize de tip RT-PCR, necesar testelor de virusuri, inclusiv SARS-CoV-2 (noul coronavirus). Laboratorul va fi instalat la Facultatea de Medicină și va fi pus în slujba Spitalului Județean, dacă va fi nevoie. Ulterior, va fi folosit pentru activități de cercetare.
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu vrea să cumpere un laborator performant de biologie moleculară, pentru teste SARS-CoV-2, dar și pentru a studia, ulterior mutațiile la virusuri. Licitația pentru achiziția celor 6 containere necesare instalării laboratorului, dar și a aparaturii specifice, a fost demarată deja, prețul estimat de universitate fiind de 644041,19 lei, din care ansamblul modular de 6 containere va costa 288.533,62 lei, circa 60.000 de euro, iar aparatura necesară funcționării laboratorului de testare a fost estimată la 355.507,57  lei, aproximativ 74.000 de euro.
„Am demarat achizițiile și, în cel mai scurt timp, o să putem să semnăm contractele pentru achiziționarea spațiului în care va fi organizat laboratorul și pentru aparatură. După aceea, o să facem achizițiile de consumabile. Probabil, cam în două luni o să fie funcțional”, spune conf. univ. dr. Angela Bănăduc, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Aparatura este una sofisticată și cuprinde aparat qRT-PCR, fluorimetru, minicentriguga, microcentrifuga, microcentrifuga rotor, vortex, distilatoare de apa, congelator -80 grade, termoblocuri, cooler probe, placi PCR, film placi, racleta film, tuburi, apa UP, set viziere.
Laboratorul ULBS va fi amenajat în clădirea Facultății de Medicină și va fi operat de personal specializat din cadrul universității.
„Laboratorul va fi folosit, în primă etapă, pentru realizarea de teste pentru SARS-CoV-2, după care el va fi utilizat și pentru alte analize, de exemplu pentru analiza mutațiilor la virusuri. În laborator o să fie doar activități de cercetare, pentru că va fi unul cu nivel înalt de securitate biologică și o să fie implicați în activitățile de laborator masteranzi și doctoranzi. O să fie activități de cercetare, nu didactice, după ce va trece epidemia”, a mai explicat conf. univ. dr. Angela Bănăduc. Potrivit acesteia,  laboratorul este creat, în principal, pentru a ajuta Spitalul Clinc Județean de Urgență Sibiu în realizarea de teste pentru coronavirus.
 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Cutremur produs sâmbătă seara în România

Un cutremur cu magnitudinea 2,9 s-a produs sâmbătă seara în România, la ora 20:20, anunță Institutul pentru Fizica Pământului.Seismul...

Locuri de muncă

spot_img

Știri pe același subiect