-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

ULTIMA ORĂ – Anchetă mare la Județean: Chirurg acuzat că tratează în stare de ebrietate pacienții

Cele mai citite

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, pentru Agerpres, că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Medicii care îl reclamă pe medicul Iulian Făgeţan au adresat o sesizare scrisă conducerii spitalului sibian, în urmă cu aproape o săptămână, în 23 mai, în care scriu printre altele, următoarele: „începând cu luna ianuarie dr. Făgeţan Iulian se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Suntem un grup de medici primari, specialişti şi rezidenţi intrigaţi şi revoltaţi de situaţia la care ne supunem cu toţii în cadrul acestui spital. Dorim să se efectueze de urgenţă o anchetă şi să luaţi atitudine în acest sens.”

Managerul SCJU Sibiu, medicul Daniel Chelcea, a confirmat marţi, pentru Agerpres, că a primit această sesizare „săptămâna trecută”.

Potrivit managerului, această sesizare este semnată de şapte medici, „care nu sunt în totalitate” din Compartimentul Clinic Chirurgie OMF, unde lucrează medicul acuzat, Iulian Făgeţan.

Daniel Chelcea susţine că până în prezent nu a primit informaţii de la cadre medicale sau pacienţi, aparţinători, că Iulian Făgeţan ar trata bolnavii, în stare de ebrietate.

Solicitat de Agerpres pentru o reacţie, prin intermediul conducerii spitalului sibian, chirurgul Iulian Făgeţan a refuzat să comenteze acuzele care i se aduc.

Iulian Făgeţan conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect