4.2 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Un om de afaceri propune ca patronii să le dea angajaților un bonus pentru vaccinare

Cele mai citite

Bonus pentru vaccinare – este inițiativa pe care o propune oamenilor de afaceri un antreprenor din sănătate. Dragoș Damian, director executiv PRIMER – Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din România, a explicat la Digi24 la cât se ridică stimulentul propus și care este scopul acestui gest.

„Condiționarea pozitivă este cel mai bun lucru care se poate întâmpla pentru cineva. Pentru fiecare cetățean al României ar trebui să existe o formă de recunoștință, dacă participă la efortul comun de vaccinare. Unii o văd ca pe un bonus, eu o văd ca pe o formă de recunoștință, pentru că participă la acest efort epic de a combate virusul și cu cât o facem mai repede, cu cât ne vaccinăm mai mulți mai repede, cu atât pandemia va dispărea și economia își va reveni”, a declarat, sâmbătă, la Digi24, Dragoș Damian.
El a precizat că propunerea pe care o face, de a da angajaților acest bonus de vaccinare, se adresează angajatorilor, dar și Guvernului, pentru a face deductibilă de la impozitare această sumă, așa cum se întâmplă în cazul bonurilor de masă, a bonurilor cadou etc.
„Eu am propus o sumă care să nu fie nici exagerată, nici derizorie: 50 de lei. Este ca un fel de medalie, dacă vreți, pentru că ai fost vaccinat, dar care să poată fi fructficat sub forma unui bonus valoric, ca și acele vouchere cadou”, a explicat Damian.
El a precizat că a ajuns să propună această sumă discutând cu alți oameni de afaceri, astfel încât să fie un cuantum rezonabil.
„E bine să fie deductibilă suma, pentru că la 50 de lei ar trebui să mai plătesc 40 de lei statului, adică este într-un fel nedrept că eu trebuie să plătesc statului pentru ceva care în final ajută statul, dar vom face acest lucru și sunt foarte mulți antreprenori care vor să-și dovedească recunoștința față de angajați pentru acest efort”, a asigurat Dragoș Damian.

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: Sibiul, în topul Orașelor care Inspiră la Destinația Anului 2025. Oradea este marele câștigător

Municipiul Sibiu a câștigat locul II la Competiția națională Destinația Anului 2025 în cadrul Secțiunii Orașe care Inspiră.În...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect