Micăsasa este o comună cu potenţial pentru agricultura intensivă, dar şi deţinătoare a castelului Brukenthal, unul dintre cele mai inportante monumente istorice ale judeţului. Primăria comunei s-a luptat în ultimii ani să ducă la bun sfârşit o serie de proiecte pentru bunăstarea locuitorilor. Dintre acestea, cele mai importante sunt, de departe, alimentarea cu apă şi sistemul de canalizare a comunei Micăsasa, dar şi a satului ţapu. Proiectele se apropie de final, termenul limită fiind la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. Finalizarea lor este făcută cu bani din bugetul local. Pe de altă parte, au fost reabilitate Căminele Culturale din Micăsasa şi din satul ţapu, în sat urmând să se finalizeze şi grupurile sociale. Primarul comunei, Sorin Popa, este vicepreşedintele Grupului de Acţiune Locală (G.A.L) Podişul Mediaşului, dar şi preşedintele comitetului de selecţie a proiectelor în acest grup. El ne vorbeşte despre două proiecte pentru comuna Micăsasa: „Este vorba despre achiziţia de instrumente şi costume populare pentru Căminul Cultural, pentru formaţia comunei „Rapsozii Târnavelor”, dar şi despre un spaţiu recreativ pentru copii, un parc de joacă care va avea un miniteren de fotbal, volei, handbal, baschet, lângă Căminul Cultural Micăsasa”, spune primarul. De asemenea, prin măsura 322 şi PNDI (Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii) se vor reabilita străzile prin asfaltare, rigole şi trotuare. Primarul Sorin Popa este de părere că „doar împreună putem duce la bun sfârşit ceea ce ne-am propus”. (R.B.)
Actualizat:
eveniment
Apă şi canalizare în Micăsasa şi ţapu
Cele mai citite
Ultimele știri
Diana Șoșoacă: În susțin pe Călin Georgescu dacă va ajuta S.O.S să ocupe Parlamentul și voi fi numită prim-ministru
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu...