Festivalul „Toamnă barocă la Avrig” a reuşit să atragă, sâmbăta trecută, sute de turişti şi localnici dornici de a-şi petrece o zi în stil baroc în grădinile Reşedinţei de vară a baronului Samuel von Brukenthal. Aceştia au avut parte de momente deosebite într-un spaţiu baroc, o întoarcere în timp printre personaje de epocă, flăcări şi artă. Evenimentul, unic în ţară, a avut conotaţii culturale, artistice şi mondene, organizatorii propunându-şi prin acest festival să promoveze singurul complex baroc din România. Programul festivalului a cuprins o expoziţie de pictură, dresaj canin susţinut de Centrul Chinologic Sibiu, un spectacol ecvestru, concerte de muzică barocă – Ansamblul Huniadi Cantotres, Flauto Dolce şi Camerrata Vocalis, dansuri de societate, un spectacol cu foc marca Crispus şi tradiţionalul Bal la Palat. De asemenea, festivalul este inclus în proiectul european CultTour, definind astfel Avrigul ca destinaţie turistică atractivă, de interes internaţional. Cu acest prilej, primarul oraşului Avrig, Arnold Klingeis, şi Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean, au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat proiectele legate de refacerea reşedinţei de vară a Baronului Samuel von Brukenthal şi promovarea turistică a Avrigului. Potrivit primarului Avrigului, reşedinţa şi-ar putea recăpăta înfăţişarea originală în următorii 4-5 ani, dacă vor fi investiţi în jur de 10 milioane de euro. În acest sens, se fac demersuri pentru obţinerea unei finanţări europene, mai ales că se lucrează la documentaţiile necesare. Printre invitaţi s-a numărat şi Ovidiu Sitterli, prefectul judeţului Sibiu. Cosmin Pal
Actualizat:
Avrig a fost pentru o zi baroc
Cele mai citite
Ultimele știri
UE cumpără 146 de milioane de doze de vaccin anti Covid. România nu e printre statele care a semnat contractul
Uniunea Europeană alocă o sumă uriașă pentru noi achiziții de vaccinuri anti Covid produse de Moderna.Comisia Europeană a anunţat...
Articolul precedent
Articolul următor