7.4 C
Sibiu
vineri, octombrie 10, 2025

Avrig, oraşul verde

Cele mai citite

Avrigul, oraş bine ancorat în istoria românilor şi a saşilor din Transilvania, devine de la an la an un oraş european, deschis spre noi tipuri de energie, durabile. Arnold Klingeis (foto), primarul oraşului, a dus la bun sfârşit o serie de proiecte de anvergură şi a iniţiat altele pentru dezvoltarea oraşului. Raluca Buduşan Anul 2011 a fost un an în care Primăria oraşului s-a concentrat în mare parte pe localitatea Bradu. Cele mai multe fonduri au mers acolo pentru susţinerea finalizării lucrărilor de alimentare cu apă. Cu toate acestea, Glâmboaca, Mârşa şi Săcădate nu au fost omise. S-au făcut lucrări de reabilitare şi modernizare a străzilor, a principalelor obiective (piaţă, cămin cultural, cantină, izolări termice la bloc etc.). De asemenea, anul 2011 a fost un an plin de evenimente importante. La Avrig a avut loc una dintre cele mai mari conferinţe susţinute în România pe tema energiei regenerabile, care a adus la aceeaşi masă reprezentanţi ai autorităţilor locale, specialişti din domeniul energiei, dar şi cadre universitare din cercetare. ,,Energia regenerabilă – Catalizator al dezvoltării durabile” a fost o conferinţă susţinută în vederea începerii unui proiect îndrăzneţ şi de viitor cu privire la acest domeniu. „Am început cu prima investiţie în producerea energiei verzi şi cu acreditarea SC. ENEV SRL. ca poducător de energie electrică. Investiţia s-a făcut la ªcoala Generală Avrig şi a constat în instalarea unei centrale cu panouri fotovoltaice. A doua investiţie în producerea energiei verzi a constat în instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperişul corpului C de la Liceul Tehnologic din Mârşa, clădire în care funcţionează Incubatorul de afaceri. De asemenea, s-a făcut anveloparea a 2 blocuri din cartierul Sticla, 50% fonduri guvernamentale prin Casa verde, iar 50%, bugetul local”, spune primarul Arnold Klingeis. În acelaşi an, Avrigul a avut parte şi de vizita ambasadorului Republicii Peru, dr. Ernesto Pinto-Bazurco Rittler, interesat de o serie de proiecte ale oraşului. „Comunitatea noastră a atras atenţia întregii lumi, anul trecut, când am arătat că şi în România pot fi gândite programe de amploare internaţională. Energie locală este unul dintre cele mai ambiţioase programe energetice dezvoltate vreodată în ţară şi se derulează aici, în oraşul Avrig. Reuşita acestui program se va traduce în locuri de muncă, îmbunătăţirea vizibilă a calităţii vieţii cetăţenilor, dar şi o vizibilitate majoră în toată lumea. Un lucru demn de menţionat e faptul că în ultimii patru ani am crescut constant bugetul local. Astfel, dacă la începutul anului 2008 bugetul era de 14.300.000 de lei, la finele lui 2011 s-a ajuns ca bugetul să fie cifrat la 19.919.310 de lei. O diferenţă de peste 3 milioane de lei, ceea ce reprezintă enorm pentru o comunitate ca a noastră”, mai spune primarul. Proiectele continuă În mare parte, multe proiecte au fost iniţiate anul trecut şi finalizate anul acesta. Astfel, la Liceul Teoretic ,,Gheorghe Lazăr” a fost extins corpul B prin mansardare, au fost create săli de clasă suplimentare, unde învaţă aproximativ 1.000 de elevi şi au fost create laboratoare dotate corespunzător. A fost finalizată modernizarea străzii Eroilor, o stradă cu importanţă strategică în Avrig şi racordarea la sistemul de alimentare cu apă a localităţii Bradu. Un Centru pentru Informarea Turistică aflat în mansarda Pavilionului oraşului stă la dispoziţia vizitatorilor. De asemenea, reţeaua de apă canal în zona Coloniei ACH Avrig a fost refăcută. Cu privire la domeniul economic, s-a înfiinţat un Incubator de afaceri la Mârşa, în una din clădirile Liceului Tehnologic. Proiectul a fost realizat şi finalizat prin parteneriatul Primăriei oraşului Avrig cu Institutul de Cercetare pentru Electrotehnică Bucureşti. Firmele care solicită sunt incubate şi se creează condiţii de dezvoltare prin costuri reduse, iar şansele ca aceste firme să se dezvolte şi să creeze locuri de muncă cresc. Sala de festivităţi de la Liceul Tehnologic din Mârşa a fost pusă la punct, iar renovarea Căminului Cultural din Bradu a fost finalizată. Avrigul nu duce lipsă de evenimente culturale: „Florile Oltului”, un festival de muzică populară, „Toamna Barocă”, un eveniment de impact naţional, „Târgul de Crăciun”, o manifestare care reuneşte formaţii artistice din zonă şi „Târgul de Flori”, un eveniment organizat în parteneriat cu Asociatia „Prietenii Avrigului”. Pe viitor se doreşte ca investiţiile legate de înlocuirea şi extinderea reţelelor de apă-canal să continue şi se va începe cu localitatea Mârşa. Un alt proiect important este modernizarea străzilor Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu şi strada Cînepii, dar şi finalizarea lurărilor la stadionul oraşului, extinderea reţelei de apă în localitatea Săcădate şi construirea unei noi staţii de epurare. Parcul din Mârşa va fi terminat şi, de asemenea, Staţia SMURD. Primarul oraşului, Arnold Klingeis, este încrezător în reuşite şi speră că alături de locuitorii oraşului va duce la bun sfârşit tot ce şi-a propus şi va depăşi toate problemele. „În prezent ne luptăm cu o criză a locurilor de muncă, dar şi cu nesiguranţa celor existente. În această perioadă m-am zbătut permanent pentru atragerea investitorilor şi facilitarea investiţiilor. Pe lista priorităţilor mele se mai află două probleme majore: alimentarea cu apă a comunei Săcădate şi înfiinţarea unei creşe la nivelul oraşului Avrig”, spune edilul.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Un mare magnat sapă un tunel între garajul său și centrul orașului ca să nu stea în trafic

Wolfgang Porsche, în vârstă de 82 de ani, principalul acţionar al companiei auto omonime care deține mărcile Volkswagen și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect