Câinele faraonilor trăieşte la Sibiu

Prima rasă de câini domesticită este cunoscută ca fiind Ogarul Persan, un câine de vânătoare nu tocmai sociabil, pe care anticii stăpâni îl considerau a fi atât de preţios, încât îl ascundeau atunci când primeau vizite. La noi în ţară există doar un astfel de exemplar şi îşi are reşedinţa nicăieri altundeva decât în Sibiu. Fara, pe numele ei întreg Afrah Al Zahrah, este un Saluki foarte special care întregeşte colecţia de unicate ale Sibiului, însă pentru stăpânul ei, Călin Sămărghiţan este mult mai mult decât atât. Fiind singurul exemplar Saluki din ţară înregistrat, Fara este de origine cehă, provenind din prima generaţie, adevăraţi campioni şi ei, având pedigree complet. Deşi are numai 13 luni, Farah a fost deja prezentă la multe concursuri de frumuseţe canină, ultimul, cel de la Târgul Mureş, aduncându-i titlul de campioană la juniori, deşi la acest concurs a avut pentru prima dată concurenţi de aceeaşi rasă, însă din ţările vecine. Medalii pentru excelenţă Fara în arabă înseamnă bucurie, un cuvânt perfect pentru a descrie sentimentul pe care-l naşte canisa în sufletul stăpânului ei. „Am citit despre temperamentul lui şi în momentul respectiv nu mi-am mai închipuit alt câine decât Saluki. Este o rasă mai specială. Se spune că ogarii nu sunt câini pentru că din lupul sălbatic ar fi evoluat ogarul şi câinele” ne spune Călin Sămărghiţan, stăpânul şi prietenul Farei. Titlul de campioană la juniori se obţine în anumite condiţii: dacă participi la mai multe expoziţii printre care cel puţin una să fie internaţională, titlurile să fie date cel puţin de doi arbitri diferiţi etc., însă Farei nu i-a fost deloc greu să-l obţină. Deşi nu-i place să fie în „lumina reflectoarelor”, căţeluşa de numai 13 luni, reuşeşte de fiecare dată să se impună prin gingăşie şi eleganţă în faţa arbitrilor, cştigându-le respectul faţă de rasă. Până acum a participat, în ordine cronologică, la: Mediaş unde a fost notată cu Excelent, obţinând titlurile Romania Prime Junior (R.P.J) şi Cel Mai Bun al Rasei (B.O.B – Best Of Breed), Satu Mare – Clasa Puppy, notată cu Foarte Promiţător, Timişoara, notată, de asemenea, cu Excelent, obţinând tot R.P.J şi B.O.B, Câmpulung Muscel, tot Excelent, concurs care i-a mai adus încă un titlu pe lângă celelalte şi anume – Cea mai Bună Femelă şi Cel Mai Bun Junior, Sibiu, Constanţa şi cel mai recent Târgu Mureş, care a adus o premieră pentru Fara: prima dată când a concurat cu Saluki, deci câini din aceeaşi subgrupă, până acum concurând numai cu grupa ogarilor. Personalitate fără margini Deşi Fara, ogar fiind, Saluki unicat al meleagurilor sibiene şi româneşti, întruneşte toate trăsăturile rasei, atât de caracter cât şi de aspect, trebuie menţionat faptul că temperamentul ei se mai abate şi de la regulă, fiind destul de rebelă şi excentrică. Încă pui, Fara mai face şi năzbâtii, în special pentru că cei din rasa Saluki se maturizează mai greu, având o copilărie mai lungă, cum şi media de viaţă este puţin peste celelalte rase. Fiind una dintre cele mai vechi rase, dacă nu chiar cea mai veche, aşa cum s-a demonstrat, Saluki erau câinii favoriţi ai egiptenilor şi erau cunoscuţi ca fiind câinii princiari ai Egiptului. Doar nobililor le era îngăduit să-i aibă în preajmă. Mulţi Saluki au fost găsiţi mumificaţi în mormintele stăpânilor lor, semn al unei cinstiri deosebite. Există câteva bune descrieri ale regelui Tuthankamon, împreună cu Saluki săi. Ei sunt, de asemenea câinii biblici, unde Biblia vorbeşte de ogari, se face referire la Saluki. Trăsături generale – FARA cea particulară Saluki sau Ogarul Persan se distinge prin graţie, frumuseţe şi eleganţă. Atinge 60-74 cm în înălţimea umerilor, şi 18-30 de kg. Saluki sunt rapizi, agili şi deosebit de graţioşi în mişcări. Făcând parte din grupa ogarilor, Saluki vânează după simţul văzului şi nu după miros. Sunt crescuţi pentru a fi alergători pe distanţe lungi, având atât viteză, cât şi rezistenţă. Saluki au fost înregistraţi alergând cu o viteză de peste 70 de km/h. Vederea lor la distanţă este excepţională. La maturitate este aproximativ la fel de înalt pe cât de lung, lăsând impresia unei aluri pătrate, exprimând simetrie acompaniată de eleganţă. Saluki-ul (Ogarul Persan, sau câinele gazelă) este un câine nobil şi distins, în ciuda vechimii rasei (sau tocmai pentru aceasta). Este recunoscut pentru reţinerea lui faţă de străini, are un comportament aristocratic şi o aparentă atitudine distantă. Neîncrezător şi reţinut, pare îndepărtat şi nostalgic, dar este plin de graţie şi de o neţărmurită afecţiune faţă de stăpân. Cu propria sa familie, ori cu persoane cunoscute, poate fi o companie sociabilă, jucăuşă, care va deveni de neînlocuit. Fara nu iese deloc din aceste tipare, fire rebelă şi jucăuşă, cu un temperament surprinzător câteodată, după cum spune stăpânul ei. De la cetăţenie cehă la cetăţenie română Călin Sămărghiţan, preot militar de profesie, a fost pe listele de aşteptare pentru un Saluki timp de patru ani. Când finalmente a obţinut unul din Cehia, a fost destul de amănunţit anchetat de către stăpânii acestuia de atunci; ei s-au interesat de situaţia lui materială, de situaţia câinilor în România, dacă au centre medicale asigurate, urmând un adevărat interogatoriu, cum ar fi: unde va înnopta câinele, dacă va dormi sub acelaşi acoperiş cu stăpânul, ce vrea să facă cu un Saluki şi multe altele. Dar nimic nu a fost un impediment pentru Călin, care de când a făcut cunoştinţă cu rasa nu a mai avut un alt gând decât să achiziţioneze unul. „Din păcate la noi în ţară ogarii nu sunt atât de cunoscuţi”, ne spune posesorul Saluki-ului, care a întâmpinat dificultăţi în obţinerea lui. Mulţi oameni care o văd pe Fara pe stradă spun că este subnutrită, ea având mijlocul foarte subţire şi pieptul mult mai dezvoltat, românii nefiind învăţaţi cu forma ogarului persan. Inteligenţa lor nativă este de-a dreptul remarcabilă, şi îşi pot gândi acţiunile în diverse situaţii atunci când se iveşte prilejul. Când se plictiseşte, inventează. Orice plăcere cheltuială cere Cheltuiala stăpânului Farei ajunge în medie pe lună la 300 de lei, pe mâncare, excluzând înscrierile la diverse concursuri care variază, sau cheltuielile pe accesorii. Fiind un câine de vânătoare, Fara, îşi cunoaşte întotdeauna limitele atunci când vede ceva în mişcare, nu se îndepărtează mult de stăpân şi totdeauna revine, în cazul în care nu dă de locurile ei preferate din parc. De multe ori face ce o taie capul, însă scuza este clară: „încă e un pui capricios şi sperăm că odată cu trecerea timpului va deveni mai matură în acţiuni”. Scopul achiziţionării a fost atins: „mi-am zis că trebuie să-mi iau un câine ca să mă scoată din casă”, ne spune Călin Sămărghiţan, deşi câteodată nu o mai poate întoarce în casă. Să ai un Saluki este o adevărată muncă, un continuu devotament şi o sarcină de pasionat. Deşi implică multe responsabilităţi, ce poate fi mai mare decât satisfacţia de a-ţi vedea câinele cştigând la concursuri fiind aclamat şi apreciat de experţi? Căci, aşa cum stăpânul Farei spune – concursurile de frumuseţe canină sunt realizate pentru satisfacerea orgoliului stăpânului, câinilor nu le place agitaţia dimprejur, cel puţin nu tuturor. Farei în niciun caz. Mihaela Anghel