„Care este adevărul? Mulţi îl ştiu, dar nu-l vor spune”

Interviu cu Puiu Fesan, fost secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989 (partea a II-a) Rep: În 21 decembrie, la Sibiu, după dimineaţa revoluţionarilor, a început represiunea… Puiu Fesan: Au venit pompierii şi ne-au udat, ne-au dat lacrimogene, fumigene, petarde, dar noi nu am părăsit Piaţa Mare, scandam lozinci până când au venit şi blindatele şi am văzut că în timp ce strigam „armata e cu noi”, cei care erau pe blindate ridicau mânile în sus în ritmul în care strigam noi. Am înţeles că sunt şi ei de partea noastră, dar nu au ce face, ordinul e ordin. În jurul orei 11 am plecat cu toţii la Judeţ pentru a discuta cu Nicu Ceauşescu. Am format un grup şi împreună am strigat „să mergem la Judeţ” şi am văzut că lumea vine cu noi. Am luat toată mulţimea de pe str. N. Bălcescu alături de noi, nu am devastat magazine şi nu am spart nimic, revoluţionarii erau paşnici. Ajunşi în faţa facultăţii de pe B-dul Victoriei, am fost întâmpinaţi de oamenii în albastru cu câini, lacrimogene, fumigene şi petarde, am ajuns la Consiliul Judeţean. Nu a avut loc niciun dialog, dar a mai fost rănit un cetăţean. Am plecat să scoatem întreprinderile în stradă pc B-dul 23 August – Spital – Gară – str. N. Teclu – Drapelul Roşu – Independenţa, unde ni s-a alăturat un mare număr de oameni. La Gară şi la Independenţa au fost date jos pancardele comuniste. Am ajuns în Piaţa Mare în jurul orei 12:20, piaţa era ocupată de militari şi tehnica de luptă din dotare a celor care erau acolo. Am manifestat paşnic, am mers la Judeţ, acum eram câteva mii de oameni, apoi am plecat la Miliţie să ne cerem arestaţii. Ajunşi la blocul „plombă” de lângă Hotel Continental, am fost din nou şi pentru ultima dată, întâmpinaţi de soldaţi care ne-au dat gaze lacrimogene, fumigene şi petarde. Am ajuns în sfârşit la Miliţie. În faţa Securităţii erau şefii cu pistoale mitralieră. Au spus că au eliberat arestaţii şi cei 7 oameni care au controlat subsolul nu au găsit nimic. Manifestaţiile au continuat pe toate străzile Sibiului: B-dul Victoriei, B-dul M. Viteazu, str. Rahova, str. Semaforului, str. ªtefan cel Mare. Până la viaduct am avut în faţa noastră o maşină de Miliţie de la Circulaţie. La biserica de pe ªtefan cel Mare preotul a ţinut o scurtă slujbă şi s-au dat doi prapori revoluţionarilor. Seara au fost incendiate mai multe maşini în apropierea Miliţiei şi s-a tras din nou în revoluţionari. A mai căzut un martir şi şase răniţi. Manifestaţiile au continuat pe străzile oraşului până noaptea târziu, Consiliul Judeţean, Catedrală, Piaţa Mare, Miliţie. Bilanţul acestei zile era de 2 morţi şi 9 răniţi. Rep: Ziua de 22 decembrie a fost momentul cheie al Revoluţiei române. Ce s-a întâmplat la Sibiu? P.F.: În dimineaţa zilei de 22 decembrie, întreprinderile au ieşit organizat la manifestaţie. La ora 10, la Casa de Cultură a Sindicatelor se ţine un miting, unde vorbesc liber revoluţionarii: Sucuturdean Nicolae, Maxim Aurel, preotul Streza Nicolae, care a dat citire unui manifest împotriva regimului, cerând armatei să nu se implice într-un conflict intern. Au mai vorbit prof. Mărginean, Ion Ungureanu şi Mihon Constantin, care a invitat câte 10 persoane din fiecare întreprindere să facă parte din Forumul Democratic al judeţului Sibiu. Când se întâmplau toate acestea, Nicoale Ceauşescu mai era la putere, iar forţele de represiune erau gata de atac. La ora 12:10, pe străzile oraşului Sibiu a început măcelul. Se trăgea de peste tot. Sibiul era sub teroare. Eu am plecat cu încă 2 colegi revoluţionari la Consiliul Judeţean. Nicu Ceauşescu nu mai era în clădire, am ocupat un birou şi am luat legătura cu Timişoara şi Bucureşti prin amabilitatea d-nei Marinciu Iuliana, telefonista Ju­deţului. Forţele de represiune au venit în trei rânduri peste noi şi până la urmă am fost eliminaţi din Consiliul Judeţean, în urma unui tratament de care nu mai vreau să am parte. Bilanţul acelor zile a fost de 99 de morţi şi peste 274 de răniţi. Oraşul Martir Sibiu este pe primul loc în ţară ca număr de victime raportat la populaţie. Peste 680 de persoane închise la UM 01512, bănuite de a fi acţionat împotriva revoluţiei. Rep.: Aţi aflat vreodată adevărul despre Revoluţia de la Sibiu? P.F.: Care este de fapt adevărul? Îl vom afla vreodată? Mulţi îl ştiu, dar nu-l vor spune. Cine are grijă de urmaşii celor care s-au jertfit atunci pe altarul libertăţii? Nimeni! Cine are grijă de bătrânii rămaşi fără sprijin? Cine are grijă de copiii rămaşi fără părinţi? Noi? Pe nimeni nu interesează şi nimeni nu-i ajută cu nimic, familiile celor ucişi în revoluţie suferă, iar alţii profită cum nu s-a mai întâlnit până acum. Drama acelor oameni nu este înţeleasă de marea masă care, deşi a participat în acele zile la revoluţie, nu le-a trăit aşa cum le-au trăit cei pentru care nu mai sunt sărbători, cei care au suferit atunci suferă şi azi. Ei au rămas îndoliaţi pe veci, iar cei care au fost ucişi sunt condamnaţi la uitare. Poate când trecem pe lângă monumentul eroilor, vom pune o floare sau o lumânare celor care ne-au scăpat de noaptea totalitarismului. Acestea sunt doar câteva momente din acele zile fierbinţi trăite de mine până la fuga lui Ceauşescu. Au fost alături de mine la magazinul „Dumbrava”: Cosma Ioan Oprea, Grommes Martin, Lupea Ioan, Szasz Tiberiu, ţabrea Elena, Popa Pavel, Pârvu Aurelian, Bulancia Dragoş, Oana Ioan, Hanea Mircea, Vasiu Marius, Dan Bărbos, Opriş Ioan, Bârza Doina, Giurcă Ioan, Filimon Ioan, Coriaclu Aurel, Banciu Dumitru, Vintilă Vasile, Moga Teodor, Bischin Ioan, Hodină Victor, Costea Vasile. Au mai fost o studentă, electronistul staţiei de amplificare de la Balanţa şi încă doi cetăţeni ale căror nume nu le-am reţinut. Mulţumesc tuturor sibienilor pentru tot ce au făcut în acele zile fierbinţi, pentru curajul deosebit de care au dat dovadă. Călin Blaga