1.3 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Cea mai bună cale de a face faţă schimbării este să o creezi

Cele mai citite

În viaţă trebuie să facem numeroase alegeri însă nu toate ne pot duce pe drumul final şi cel bun. De fiecare dată când luăm decizii, acestea sunt mai mult sau mai puţin influenţate de cei dragi şi de împrejurări, iar unele sunt capitale. Florin Barbu (ex – Proconsul) a decis din vara anului trecut să devină sibian cu acte în regulă, revenind la origini, în locul unde s-a născut şi în care de fiecare dată când trecea în vizită se simţea mai mult decât ca acasă. A pornit o afacere care îi satisface în continuare orgoliul de artist, putând să se axeze pe muzică şi mai mult, să aducă muzica în viaţa tinerilor sibieni, pasionaţi de ritmurile muzicii rock. Florin Barbu este imaginea omului fericit, de invidiat aş putea spune, care trăieşte din hobby-uri şi s-a ridicat ca şi artist prin ceea ce-i place – muzică. Prezent şi trecut, cu viitorul în faţă A trecut de la medicină, la muzică în anii tinereţii. În Timişoara unde a urmat trei ani de medicină, a început să cânte la chitară pentru prima dată şi tot acolo şi-a cunoscut şi viitorii colegi de trupe, cele din care a făcut parte, pentru puţin sau mult timp, trupe care ulterior au devenit printre cele mai îndrăgite de către români. După ce a părăsit şi Timişoara a pornit către Bucureşti, unde a locuit zece ani de zile, oraş în care s-a împlinit ca şi artist. A învăţat singur să cânte la chitară (prima chitară a fost cumpărată de tatăl său la 14 ani) deoarece şi-a dorit foarte mult să cânte, furând de la oamenii din jurul lui, oameni cu experienţă: „Nu am studii clasice de muzică dar poate că e mai bine, pentru că timpul pe care l-aş fi pierdut în şcoală învăţând multe lucruri seci, l-am petrecut împreună cu oameni vii”. Însă toate detaliile despre viaţa fostului basist de la trupa Proconsul sunt de prisos, mai ales că pot fi găsite pe internet destul de uşor. Ceea ce contează este faptul că omul Florin Barbu, destul de cunoscut de câţiva ani încoace, lăsându-şi grupul de muzicieni aclamaţi în concerte, a decis să se mute definitiv în Sibiu, în favoarea familiei, unde se poate bucura de viaţă şi de lucrurile simple dar minunate pe care aceasta i le oferă. Pasiuni stabile, muzica şi familia Este căsătorit de doisprezece ani cu femeia care i-a dăruit un băieţel, care este ca şi lumina ochilor lor, iar viaţa sa, deşi a implicat renunţarea la toate avantajele oferite de cariera pe care şi-a ales-o şi la care mulţi doar visează, nu se poate fi mai bună de atât, motivul fiind simplu: ,,Am vrut să-i dăruiesc lui Luca o copilărie aşa cum am avut eu” şi mai ales pentru că aici s-a simţit cel mai bine, într-o linişte sufletească deplină. Deşi ,,viaţa de artist este o viaţă minunată”, Florin Barbu a renunţat la ea, reuşind să-şi vadă mai departe de ceea ce contează în viaţă – familia. Astfel a deschis şi o mică afacere, care nu-i aduce bani cu sacul, pentru că la urma urmei nu asta doreşte, o afacere care să-i ocupe timpul şi prin care să vină în ajutorul tinerilor sibieni. În magazinul său de instrumente muzicale de pe strada Târgul Peştelui din Oraşul de Jos, pe ai cărui pereţi semnături ale artiştilor mari din categoria muzicii rock româneşti sunt prezente, se ţin destul de des workshopuri pentru tinerii care doresc să înveţe să cânte la un instrument. S-a gândit bine la ceea ce a vrut să facă şi a ajuns aici, unde se simte extraordinar, deşi câteodată îi lipseşte cântatul, însă nu-i lipseşte deloc plecatul de acasă. Magazinul de instrumente nu a luat fiinţă din dorinţa de a face bani, deoarece, spune el „dacă voiam să cştig bani să fac afacere, luam locul în chirie deschideam o shaormărie, şi aveam pe cineva care lucra aici şi eu număram banii”. Mai mult de atât, Florin Barbu îşi doreşte să aducă un folos comunităţii în care a ales să stea, pentru el fiind o mare satisfacţie să pună în mâna unui copil prima sa chitară sau a unui tânăr, să ţină workshop-uri sâmbăta, încercând totodată pe lângă magazinul pe care îl deţine să creeze noi muzicieni şi să ridice nivelul tinerelor talente sibiene. Combinaţii simple într-o viaţă perfectă O zi frumoasă din viaţa lui Florin Barbu este cu siguranţă acea zi pe care o petrece cu fiul său. Toată viaţa lui este un hobby, după cum spune, dar pe lângă muzică şi activităţile deja cunoscute, îi place să fotografieze, să plece cu bicicleta şi cu bagajele în spate zeci, sute de kilometri, iar lucrurile cele mai frumoase pentru el înseamnă rutină – să stea în iarbă, în lumina soarelui. Florin Barbu este un om simplu, căruia destinul i-a arătat tot timpul partea frumoasă a vieţii. O zi în Sibiu, o zi normală din viaţa sa înseamnă să se trezească foarte devreme, să ia micul dejun să-şi ducă băieţelul la grădiniţă, să se joace cu el în parc, să se ocupe de magazinul de instrumente, să facă sport, deci totul este pasiune făcut din pasiune. Se simte bine în Sibiu, unde deja el şi soţia sa, actriţă, au un grup de prieteni minunaţi şi cu siguranţă de aici nu va mai pleca nicăieri. Data şi locul naşterii: Sibiu, 6 aprilie, 1974 Ocupaţie: muzician Mihaela Anghel

Publicitate
Ultimele știri

Vremuri grele pentru fumători: primul oraș din România care ar putea interzice fumatul pe străzi

Municipiul Cluj-Napoca ar putea deveni primul oraș din România care interzice fumatul în spațiul public.Primarul din Cluj Napoca, Emil...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect