-6.8 C
Sibiu
duminică, ianuarie 12, 2025

Cinci tone de alimente donate de sibieni

Cele mai citite

Proiectul �anca de Alimente�al Crucii Roşii Române, care se desfăşoară în mai multe judeţe din ţară printre care şi Sibiu, a primit premiul I la secţiunea �ervicii sociale pentru categorii defavorizate� în cadrul Galei Societăţii Civile, editia a VIII-a. Demarat la sfârşitul anului trecut, proiectul Banca de Alimente a reuşit să vină în ajutorul a peste 9.000 de familii. La nivelul judeţului Sibiu, s-au bucurat de alimentele donate de sibieni 534 de beneficiari. Au existat şi 1.467 de beneficiari indirecţi, iar cantitatea de alimente donate a fost de 5 tone. �aloarea în bani a alimentelor donate a fost 29.867 RON. Cifrele sunt cât se poate de reale, proiectul hrănind efectiv sute de oameni din judeţul Sibiu. Acţiunile noastre umanitare privind distribuţia de alimente s-au desfăşurat şi se desfăşoară în continuare în tot judeţul Sibiu, atât în oraş, cât şi în teritoriu, în sate şi cătune, acolo unde nu credeam că îşi mai duce cineva traiul. Un exemplu îl reprezintă cătunul Albi din comuna Slimnic, unde locuiesc în permanenţă 3 familii, iar vara aproximativ 5-6 familii. Locul este mirific, sălbatic, izolat, de o frumuseţe extraordinară… doar că nu există curent electric, canalizare, nimic din ceea ce un citadin ar numi . Acolo am donat oamenilor pachete a câte cel puţin 30 de kg de alimente – acţiunea a avut loc chiar cu 2 zile înainte de Crăciun 2009� spune Cristina Bizu, coordonator programe Crucea Roşie Sibiu. Acest proiect a venit, totodată şi în sprijinul unor instituţii private şi de stat, gen �ămin de bătrâni� �entru rezidential pentru copii cu handicap grav� Centrul de bătrâni din Marpod a beneficiat de o donaţie de mai mult de 600 kg de alimente, iar de 1 iunie, Centrul Speranţa din cadrul DGASPC Sibiu a primit donaţie, din partea Crucii Roşii Sibiu aproximativ 300 kg alimente. �in nefericire, pe fondul crizei economice, donaţiile scad din ce în ce mai mult cu fiecare lună; ne dorim continuitatea proiectului, dar acest lucru va fi posibil atâta vreme cât sibienii vor continua să doneze alimente neperisabile în urnele amplasate în hypermarket-urile Carrefour, Real şi Metro� este rugămintea reprezentantei Crucii Roşii Sibiu. (L. N.)

Publicitate
Ultimele știri

Un actor cunoscut ar putea candida la prezidențiale în cazul în care Călin Georgescu ar primi „interzis”

Actorul Florin Zamfirescu nu ar spune nu unei candidaturi la prezidențiale în cazul în care Călin Georgescu nu va...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect