5.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Domeniu schiabil la Jina

Cele mai citite

Pe lângă peisajul unic pe care Jina îl are, datorat în mare parte altitudinii de aproximativ 1.000 de metri, pe lângă unicitatea şi frumuseţea festivalului ,,Sus pe muntele din Jina”, festival care adună tot judeţul, comuna se numără şi printre localităţile cu primari veterani. Iancu Beschiu (foto) se află de aproximativ 12 ani la conducerea Primăriei. Au fost realizate multe proiecte, însă cele mai importante se apropie acum de finalizare. Astfel, lucrările care permit introducerea apei potabile în comună sunt aproape gata, iar 10 kilometri pe drumul dintre Jina şi ªugag au fost terminaţi, cu ajutorul Consiliului Judeţean. Au mai rămas doar câteva intervenţii din lucrare, dar acestea vor avea loc în comună. De asemenea, drumurile în comună au fost pietruite. Jina se bucură, de anul acesta, de un domeniu schiabil, dotat cu teleschi, cu tunuri şi denivelatoare de zăpadă, domeniu ce va fi practicabil la prima zăpadă de la finele anului. Sala culturală, cu o capacitate de 900 de locuri a fost şi ea terminată. ªcolile au fost reabilitate. În cartierul Băieşi s-a construit o şcoală nouă, o sală de nunţi şi apa a fost introdusă aproape în totalitate. Pentru Primăria din Jina, marele proiect rămâne canalizarea. Staţia de epurare este gata, proiectul este trimis, se aşteaptă doar aprobările. O problemă majoră cu care s-a confruntat comuna a fost retrocedarea pădurilor, dar, în curând, nerezolvarea acesteia va fi istorie: „Ne apropiem de finalul rezolvării ei. Mai sunt aproximativ 90 de titluri de dat, dar foarte curând vor fi înmânate şi acestea. Nu pot decât să mă bucur că am putut realiza principalele obiective necesare bunului mers al comunei şi sper ca pe viitor să se finalizeze şi celelalte proiecte pe care ni le-am propus. Adevărul este că am avut o colaborare foarte bună cu locuitorii comunei, dar şi cu toate instituţiile de pe raza comunei. Asta a făcut că treburile să meargă bine”, spune Iancu Beschiu, primarul comunei. (R.B.)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Spectacol grandios de Ziua Națională la Sibiu. Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Dolănescu și Andra printre invitați

Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel sau Andra sunt printre invitații spectacolului de Ziua Națională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect