9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Filmul Crulic – Drumul spre dincolo, premiat la MECEFF

Cele mai citite

Cea de-a doua ediţie a MECEFF – Mediaş Central European Film Festival, singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate cinema-ului din acest perimetru geografic, s-a desfăşurat la Mediaş, între 3 – 6 septembrie şi a adus în faţa marilor ecrane cu 40% mai mulţi spectatori decât anul trecut. Timp de patru zile, Piaţa Primăriei, Casa Traube, Cinema Mediensis, Sinagoga şi Centrul de documentare şi informare Romgaz au găzduit evenimentele speciale şi proiecţiile din cadrul MECEFF 2012. Ceremonia de deschidere a început cu recitalul extraordinar susţinut de fanfara lui Crăciun din Zece Prăjini, care a ridicat în picioare publicul prezent în număr mare în Piaţa Primăriei. Momentul liric susţinut de actorul Dorel Vişan, prezent la MECEFF ca protagonist al filmului Noro, în regia lui Radu Gabrea, a fost, de asemenea, unul dintre evenimentele de marcă ale festivalului. Capul de afiş al acestei ediţii a constat în secţiunea competitivă formată din şapte filme, toate cştigătoare ale Premiilor naţionale anuale acordate de fiecare dintre ţările participante: Cehia, Flower Buds, scris şi regizat de Zdenìk Jiráský, Slovacia, Nicky’s Family, regia Matej Mináè, Austria, Die Vaterlosen, scris şi regizat de Marie Kreutzer, Ungaria, Children of The Green Dragon, regia Bence Miklauzic, România, Crulic – Drumul spre dincolo, scris şi regizat de Anca Damian, Polonia, Rosa, regia Wojciech Smarzowski şi Slovenia, Archeo, scris şi regizat de Jan Cvitkoviè. Pe lângă competiţia oficială, pasionaţii de cinema au avut ocazia să vadă o serie „bonus” de producţii din acelaşi spaţiu geografic, filme selecţionate în cele mai importante evenimente de profil din Europa şi nu numai, programul Ţară invitată: SUA – Artişti români la Hollywood: Edward G. Robinson, Jean Negulesco, Johnny Weissmuller, Harvey Keitel, Marcel Iureş, Maia Morgenstern, cele două portrete dedicate regizorului şi scenaristului armean Serghei Parajanov şi scenaristului român Răsvan Popescu sau secţiunea specială „Selecţia Preşedintelui”. Seara de joi, 6 septembrie, a adus premiul special regizoarei Anca Damian pentru producţia „Crulic – Drumul spre dincolo”, premiul pentru regie a fost cştigat de Slovacia, pentru „Nicky’s Family”, iar premiul pentru cel mai bun film a fost cştigat de Polonia, pentru pelicula „Rosa”. Cea de-a doua ediţie MECEFF – Mediaş Central European Film Festival a fost organizată de Ecran Cinema Management, Primăria Mediaş, CNC, Regiunea Târnavelor şi Ministerul Culturii. Alexandra Suciu

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: O femeie cu un bebeluș în brațe circula cu trotineta. Riscul de accident a fost imens

O femeie cu un bebeluş în braţe a fost filmată în timp ce se deplasa în trafic cu trotineta...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect