10.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 12, 2025

Greve, marşuri, miting Sibiul este în fierbere

Cele mai citite

Deciziile guvernului Boc susţinute de preşedintele Traian Băsescu, nu i-a lăsat nepăsători nici pe sibieni. Alături de bugetari din toată ţara, şi la Sibiu săptămâna a început cu greve. Casa de Pensii, AJOFM, Agenţia de Prestaţii Sociale şi multe şcoli au fost luni în grevă generală. Liceele au fost parţial în grevă, pentru că luni era probă de bacalaureat şi profesorii nu au dorit să sacrifice viitorul elevilor, conform declaraţiilor acestora. Grevă cu ameninţări Sindicaliştii din instituţiile subordonate Ministerului Muncii, mai puţin cei de la ITM, conduşi de Aurelia Pădurean au refuzat să intre la serviciu luni dimineaţa. Cernea Elena, directorarea Casei de Pensii, a rupt afişele cu grevă şi a ameninţat sindicaliştii cu repercursiuni, dacă nu intră la muncă. Aceştia nu s-au lăsat intimidaţi şi au rămas afară pe poziţii. Deşi toate grevele din Sibiu au fost legal înregistrate, fie ele generale, de sprijin, japoneze etc, liderii multor instituţii, numiţi interimar de PDL, au încercat prin ameninţări să oprească protestele sindicale. „Noi am făcut grevă de solidaritate de o zi, legală. Avem revendicări salariale. Nu suntem de acord cu reducerea de 25%. Noi anul trecut am făcut solidaritate când Ministerul Muncii a redus la 1% toate sporurile” declară Aurelia Pădurean. Liderul de sindicat ne-a informat că doar în luna mai la Casa de Pensii Sibiu 4 persoane s-au pensionat şi două şi-au dat demisia. „Toate posturile sunt blocate şi oamenii tot pleacă. Rămânem tot mai puţini, cu salarii reduse şi un volum de muncă uriaş. Asta va face mai mulţi colegi să îşi dea demisia. Ce se vrea? Haos în stat?!” se întreabă liderul de sindicat de la Casa de Pensii, Aurelia Pădurean. Educaţia în grevă parţială Liceele au fost parţial în grevă, pentru că luni era probă de bacalaureat şi profesorii nu au dorit să sacrifice viitorul elevilor, conform declaraţiilor acestora. Doar liceeni de clasa a 12-a au mers la şcoală la Liceul de Arte, Agricol, Lazăr şi altele. În unele şcoli parte din profesori au venit la ore. La Colegiul Brukenthal nu s-a simţit că este grevă. Elevii erau toţi la ore. „Intrarea în grevă s-a făcut prin acordul scris al fiecărui dascăl. Asta a creat o presiune. Mulţi s-au temut” declară o profesoară de la Colegiul „Octavian Goga” La Liceul de Arte, directorul Dan Călin Băban organiza BAC-ul. „Trebuie să mă înţelegeţi sunt şi eu profesor, nu doar director. Sunt colegii mei în grevă şi le respect decizia” a declarat Băban. Inspectoratul ªcolar Sibiu a anunţat că din cele 170 de unităţi şcolare existente la nivelul judeţului în 18, profesorii au semnat pentru grevă generală, în 42, pentru grevă parţială, iar în 110 activitatea s-a desfăşurat normal. �7% dintre cadrele didactice dn judeţ au fost în grevă” a spus Constantin Gorun, inspector şcolar general. Asistenţa socială, în grevă japoneză „Nu putem să ne batem joc de beneficiarii din tot judeţul pe care îi asistăm. De aceea am făcut pentru început grevă japoneză” ne-a declarat Daniel Cizmaru, liderul sindicatului lucrătorilor din asistenţă socială, afiliat Cartel Alfa. Cei 800 de sindicalişti din asistenţă socială din judeţ sunt foarte nemulţumiţi de decizia guvernului de a le reduce salariul şi de a concedia din oameni. Primăriile în grevă şi nu prea Angajaţii Primăriei Sibiu au intrat în grevă de solidaritate luni dimineaţa două ore şi jumătate. Atât. Probabil că gradul de nemulţumire aici a scăzut odată cu hotărârea Consiliului Local de la finele lunii mai de a li se oferi angajaţilor din iunie sume de bani echivalent cu 25% din salariu, exact cât le-a luat Guvernul de la aceeaşi dată. Altfel zis ei nu vor fi afectaţi de măsurile de austeritate. Nu acelaşi lucru putem spune despre primăriile din judeţ, mult mai sărace decât cea de la Sibiu. Deşi mulţi angajaţi din primăriile din judeţ au anunţat declanşarea grevei, luni nu au mai intrat în grevă când primarii au ameninţat că vor fi daţi afară sau că li se va tăia ziua de muncă. Sub auspiciul ameninţărilor primarilor, angajaţii nu au mai făcut grevă. Mitingul pensionarilor Asociaţia Forumul solidarităţii sociale a pensionarilor din municipiul Sibiu a organizat marşuri de protest de miercuri până duminică, în fiecare zi, timp de o oră. Pensionarii s-au strâns în faţa Prefecturii. La primul marş, de miercuri, cei 100 de pensionari prezenţi au fost mai ales simpatizanţi şi membri PSD, conduşi fiind de proaspăt reales secretar general al partidului, Cornel Langa, care bătea şi toba. Pensionarii înarmaţi cu portavoce, fluiere, pancarde au strigat în faţa Prefecturii „Jos Boc!” „Noi v-am votat pe voi, Voi vă bateţi joc de noi” „Jos asasinii pensionarilor!” Marşurile pensionarilor se vor ţine zilnic de la ora 11, cu plecare din parcarea din Piaţa Unirii. Marele miting al sindicaliştilor Sindicaliştii membrii la Cartel Alfa s-au mobilizat pentru un miting joi de la ora 14. Rând pe rând, cu pancarde, steaguri, fluiere sindicaliştii din diferite sectoare de activitate s-au strâns în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Nu au fost doar bugetari de la instituţiile descentralizate, ci şi profesori, cadre medicale, dar şi muncitori din fabricile din oraş. Jandarmeria Sibiu a apreciat că au participat 1.200 de oameni. Liderii de sindicat au vorbit mulţimii de sindicalişti prezenţi supăraţi de măsurile abuzive luate de guvernul Boc. „Ne întoarcem cu 20 de ani. Am omorât un dictator pentru aceleaşi măsuri. ªi atunci activiştii de partid trăiau bine şi acum” spunea unul dintre liderii de sindicat prezenţi în faţa mulţimii. Sindicaliştii strigau „Unitate!” şi „Jos Băsescu!” „Jos guvernul!” Liderii de sindicat au vorbit despre reducerile salariale, de pensii şi impozitarea tichetelor de masă. Toate măsurile guvernului din aceste zile au fost aspru criticate şi huiduite. „Au au murit fraţii noştri la Revoluţie ca să avem un nou dictator!” au spus liderii de sindicat mulţimii. Mitingul s-a transformat apoi într-un marş spre Prefectură, unde o delegaţie a înmânat prefectului doleanţele protestatarilor. Călin Blaga

Publicitate
Ultimele știri

BEC: USR nu poate face campanie electorală pentru Nicușor Dan. Risc de ANULARE a alegerilor?

Biroul Electoral Central a hotărât, sâmbătă, 12 aprilie, eliminarea tuturor materialelor de propagandă electorală online ale USR, după ce...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect