Ovidiu Luca, noul manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Sibiu a fost pus în funcţie oficial luni dimineaţa, în prezenţa directorului DSP Sibiu, Gabriel Budescu. Luca a fost singurul candidat la concursul de management organizat la Bucureşti, pe care l-a cştigat după toate cele trei probe de concurs. Acesta a fost unul din puţinii candidaţi la acest post din ţară care a reuşit să treacă examenele dure impuse de Ministerul Sănătăţii. ,,Am venit azi să îi mulţumesc fostului manager Drăghici şi să îl felicit pe noul manager, domnul dr. Luca, care va conduce Serviciul de Ambulanţă pentru următorii 3 ani”, a început ceremonia de numire dr. Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu. ,,Rugămintea mea este ca toţi să îl ajutaţi. El are şi o experienţă în domeniu”, a completat Budescu. Ovidiu Luca a fost timp de 10 ani asistent pe ambulanţă, la începutul carierei sale. Acesta a declarat odată cu numirea sa, că prima lui prioritate este asigurarea dispecerizării cu personal medical, nu cu telefoniste cum se face acum. ,,Legea spune că trebuie să fie medici sau asistenţi medicali cu minim 3 ani vechime”, a declarat Luca. El a anunţat că va reorganiza serviciul, pentru a reduce orele suplimentare. ,,Au fost făcute anul trecut 11.000 de ore suplimentare şi acestea nu se plătesc. Nu este firesc. Mă voi lupta să se deblocheze posturile şi să putem face angajări”, a explicat Luca. Acesta are termen o lună de zile, prin contractul de management, să organizeze concurs pentru postul de director medical, cel de director economic şi asistent şef la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu. Ovidiu Luca s-a retras din funcţia de consilier local al municipiului Sibiu, joi, în cadrul şedinţei. (C.P.)
Actualizat:
Luca anunţă primele reorganizări la Ambulanţă
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/FOTO: Alertă în Sibiu. Mihaela Gabriela a plecat de acasă și nu s-a mai întors
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 17 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, și...
Articolul precedent
Articolul următor




