Maria Floarea: „Nu cred că mai există un caz în domeniul bancar din Sibiu, să ieşi la pensie de pe o poziţie de top”

Maria Floarea, director al Agenţiei sibiene a Băncii Anglo-Române – denumire precedentă a Frankfurt Bucharest Bank – a ieşit luna aceasta la pensie, după o carieră de 37 de ani, în care a cunoscut şi a lucrat cu unii dintre cei mai importanţi profesionişti din domeniul financiar şi business din ţară. Despre carieră, principii şi sistemul bancar, aflaţi în cele ce urmează. ,,Au fost situaţii limită, dar înţelepciunea bancii noastre a fost că nu a dat buzna în executări silite” Reporter: De ce aţi ales să lucraţi în domeniul financiar? Maria Floarea: Interesant e că nu l-am ales eu, ci el m-a ales pe mine. Am început să lucrez în sistemul bancar, la Banca Naţională din iunie 1990 venind din industrie. Am lucrat 16 ani la Fabrica de ciorapi „7 Noiembrie”(Mondex), ultimii 7 ani fiind contabil-şef. Nu mi-a trecut niciodată prin cap să plec spre alt loc de muncă, dar la „mişcarea din 1989” prin votul de „neîncredere”, nu am mai rămas contabil -şef. Atunci, un om foarte special, profesorul univ. Ioan Bogdan, care la vremea aceea era director la Banca Naţională, m-a încurajat să vin şi să dau concurs. Deşi am luat o medie bună, nu eram hotărâtă şi abia în iunie, când s-a eliberat al doilea post, m-am chinuit să mă rup de marea mea dragoste, ,,7 Noiembrie”. Veneam de la o muncă foarte solicitantă ca economist cu un ritm de viaţă aglomerat, la o muncă de inspector la bancă, cu o dinamică total diferită. Am înţeles foarte repede că nu mi se potriveşte munca de inspector, pentru că sunt un om de execuţie. Mergeam în inspecţie la colegii mei din băncile comerciale, iar uneori mă puneam pe scaunul celui verificat. Directorul Bănci Naţionale de atunci, domnul Braica, a avut marea inspiraţie de a mă trimte să lucrez în mai multe departamente şi învăţasem de toate. Într-o zi s-a reorganizat partea de operaţiuni: Transfondul şi Centrala Incidentelor de Plăţi iar domnul Braica m-a trimis acolo. Am ajuns sef al Centralei Incidentelor de Plăţi unde am avut un coleg, numit director in 1999 la înfiinţarea unei banci cu totul speciale în piaţa bancară a anilor ‘90. El se numeşte Adrian Bud. Conducerea din Frankfurt a bancii Frankfurt – Bucharest Bank, pentru că aşa se numea banca atunci, avea nevoie de cineva care să ocupe a doua poziţie în bancă. Nu-mi doream cu tot dinadinsul să lucrez într-o bancă comercială, deşi eram selectionată în echipa posibilă a Băncii Carpatica, care la vremea aceea depaşise aprobările de înfiinţare la Sibiu. Nu am avut emoţii la interviu. Primul lucru care l-a impresionat pe preşedintele de atunci a băncii, dr. Koch Pausz a fost experinţa mea de contabil-şef de 7 ani şi faptul că în Banca Naţională am avut şansa să învăţ de toate. Aşa că, în martie 1999, am venit într-o bancă cu rânduieli nemţeşti ce finanţa în exclusivitate producţia şi cu precadere cea de export. Banca, fiind specializată în finanţări de peste 1.000.000 euro, se adresa acelui segment de piaţa cu cifre importante de afaceri, în exclusivitate persoane juridice. Nemţii au avut curajul să deschidă o Agenţie la Sibiu, iar Forumul German ne-a sprijinit prin spaţiul acesta generos si bine plasat. La vremea aceea eram o singură agenţie pentru tot Ardealul. Din anul 2002 am fost numita ca Director de Agentie. Rep.: Cum a fost munca în bancă înainte şi după criza financiară? M. F.: A fost o perioadă foarte bună. Finanţând exportatorii, lucrurile mergeau bine. Dar când s-a prăbuşit cursul, primii care au suferit au fost exportatorii şi apoi noi. Dar această bancă a avut şansa să se adreseze numai marilor corporaţii. Identificam clienţii puternici. Spre exemplu: Silcotub Zalău, Dafora Mediaş, ACI Cluj, Cemacon Zalău. Le studiam potenţialul, ne documentam cu intenţiile lor investiţionale şi cu toate dificultăţile, au avut şansa să nu se bulverseze în faţa acestui val nenorocit, numit criza financiară. Au fost situaţii limită, dar înţelepciunea băncii noastre a fost că nu a dat buzna în executări silite, care de multe ori au consecinţe dezastroase, paguboase atât pentru finantator cât şi pentru client, ci a rămas aproape construind împreună planuri de reorganizare. Aici am învăţat că banca şi clientul trebuie să fie parteneri. Am întâlnit profesionişti atât în persoana administratorilor societăţilor cât şi a directorilor financiari. Era o comunicare formidabilă. Eu nu am făcut nicio şcoală de marketing sau de vânzări, însă simţul acesta a venit din ceea ce sunt. „Cred că Dumnezeu nu ne lasă, doar îngăduie să ni se întâmple dezechilibrele nesăbuinţelor” Rep.: Care sunt mentorii dumneavoastră sau oamenii a căror implicaţie a fost definitorie pentru parcursul dumneavoastră profesional? M. F.: Trebuie să amintesc că am făcut liceul la unul de referinta din Sibiu: Liceul Brukental şi şcoala clujană de ªtiinţe economice. Ambele şi-au pus amprenta foarte serios asupra mea. Provin dintr-o familie sănătoasă, de la ţară, cu mulţi copii, care ne-a învăţat să-l iubim pe Dumnezeu, să iubim cartea şi munca. Mentorul meu pe linie profesională a fost un om pe care îl pretuiesc din tot sufletul şi caruia îi rămân toată viaţa recunoscatoare, Cornel Roman. Omul care a simţit în mine dorinţa de a învăţa. Era şeful serviciului financiar, când eram stagiară la ,,7 Noiembrie”. El m-a învăţat ce înseamnă debit şi credit, dar mai ales că domeniul contabilităţii este o ştiinţă cu doi de „I.” Nu a fost un bun pedagog, dar a fost un bun autodidact, care m-a copleşit cu tot ce ştia, cât de multe domenii stăpânea: contabilitate, financiar, preţ de cost, informatică. E un om ce are o minte extraordinar de organizată, o memoria formidabilă. De la acest om minunat am învăţat trei lucruri foarte importante: să înveţi şi să faci totul cu bucurie, să nu laşi eroarea de astăzi negăsită, pentru că „leul de azi e milionul de mâine” şi că numai hârtiile se încopciază. Acum are 82 de ani, iar prezenţa dânsului la pensionarea mea a fost o mare bucurie. Apoi, la Banca Naţională, am avut o şefă de birou, azi director BNR, Marina Maniguţiu, de o inteligenţă debordantă şi de un bun simţ nativ. De ruşinea şi grija ei, învăţam şi ne făceam treaba. Eu datorez cariera mea, măicuţei mele care mi-a dat viaţă şi m-a sprijinit şi domnului Cornel Roman care m-a format ca economist. Mereu spun că ei sunt adevăraţii directori, eu am venit doar la serviciu şi am muncit. Dacă ei nu ar fi fost lângă mine, nu cred că eram azi ceea ce sunt. Mulţumesc şi dragilor mei copii – Dragoş care este antrenor de baschet şi Cameliei, directorul Sucursalei OTP Sibiu, pentru toată dragostea şi îndemnul lor permanent de a fi cea mai bună. Sper că nu i-am dezamăgit. Ei şi nepoţii mei, Eduard şi Robert, sunt bucuria şi sensul vieţii mele. Rep.: Cum vedeţi oamenii din sistemul bancar de acum? M. F.: În goana mare de dezvoltare a sistemului bancar, s-au făcut tot felul de jonglerii nefericite, pentru că au ajuns în poziţii cheie oameni fără experienţă. Experinţa se cştigă doar în timp, indiferent cât de inteligent ai fi. Dacă stai pe un scaun numai trei luni, nu o să poţi să-ţi dovedeşti nici ţie că poţi ceva, nici celui care te-a angajat. În al doilea rând, sistemul bancar a pătimit datorită nesăbuinţelor care s-au făcut prin plasamente, prin finanţare cu bileţelul pus în poştă. ªi s-a cam zgâlţâit, dar cred că Dumnezeu nu ne lasă, doar îngăduie să ni se întâmple dezechilibrele nesăbuinţelor noastre. Mă întreb dacă în domeniul acesta se „şmechereşte” mai inteligent. Poate. Însă asta ne costă pe toţi. Nădăjduiesc că există inteligenţe care vor găsi soluţii. „În exerciţiul existenţei noastre aici nu suntem singuri, iar lucrurile nu sunt întâmplătoare” Rep.: Dumneavoastră de ce nu aţi „şmecherit”? M. F.: Când eram copii aveam exerc
iţiul rugăciunii şi le spun nepoţilor mei că există un înger bun şi unul rău. Acest ,,GPS” al Divinitaţii m-a ajutat să rămân pe cărarea mea. Satisfacţia că l-ai păcălit pe unul sau pe altul e tristă, iar dacă nu ai frică faţă de Dumnezeu şi ruşine faţă de lume, e foarte grav. Pe copiii mei i-am învăţat pe cât posibil să nu facă nici măcar compromisuri. Poti aluneca uşor spre situaţii fără ieşire. În exerciţiul existenţei noastre aici nu suntem singuri, iar lucrurile nu sunt întâmplătoare. Îmi pare rău că au fost zeci de ani când nu am avut exerciţiul comunicării cu Dumnezeu, dar asta vine cu vremea. Am trecut la cărţi profunde şi vreau să înţeleg de unde vin şi încotro mă duc. Rep.: Ce sfaturi le daţi tinerilor care intră în acest domeniu? M. F.: Să nu intre în acest domeniu, până nu lucrează într-o firmă în domeniul financiar-contabil. Când ai experienţă, altfel simţi lucrurile, dacă te duci şi faci o analiză de bilanţ fără să ştii ce e cuprins în el, nu o să fi niciodată un bun analist şi nu vei putea să cântăreşti riscurile plasamentelor. Iar pentru cei din partea comercială, să înveţe că e important respectul pe care îl porţi clientului, pe care să-l înţeleagă drept partener, să nu se lase impresionaţi de laudele uşoare, modestia să le fie cartea de vizită. Să nu fie „turişti profesionali”. Eu cred că în cel puţin 5 ani la un loc de muncă poţi demonstra adevărata valoare. Să învăţăm să nu facem caz că avem patru clase mai mult decât alţii. Am întâlnit oameni minunaţi care nu au avut şansa să facă o facultate, dar care ştiau de zeci de ori mai bine meserie decât noi economiştii şi de la ei am învâţat multe. Mai ales că trebuie să umblăm în vârful picioarelor şi să învăţăm din experienţa celor pricepuţi. Rep.: Ce planuri aveţi de acum încolo? M. F.: Îi multumesc lui Dumnezeu pentru absolut tot. Nu mă simt de 60 de ani. Am avut şansa să lucrez şi în ultimii 13 ani într-o echipă tânară cu multă vitalitate şi energie. Mi se potriveşte o astfel de atmosferă. Apoi am trăit bucuria de a munci încă un an peste limita vârstei de pensionare. Nu cred că mai există un caz în domeniul bancar din Sibiu, să ieşi la pensie de pe o poziţie de top, pentru că sunt presiuni mari şi există o fluctuaţie mare de personal. Aş vrea să le acord mai multă atenţie nepoţiilor mei, să merg pe bicicletă, să înot, să călătoresc, să dansez, iar printre altele, să mai muncesc. Deja mi-am reactualizat drepturile de expert contabil, mi-am dat examenul de expert judiciar şi vreau să mă implic în activităţi sociale, în existenţa celor cărora viaţa le-a dat mai multe încercări. Sunt foarte impresionată de viaţa bătrânilor. Pe lângă bisericile din Sibiu sunt deja centre care îi ajută şi eu vreau să fiu utilă în domeniul acesta pentru că nu mi-e greu. Mulţumesc tuturor celor din viaţa mea pentru că m-au îngăduit cu bunele şi relele mele. Îi preţuiesc pe toţi. Ioana Mălău