1.3 C
Sibiu
duminică, ianuarie 12, 2025

Miniparlament european pentru consilierii judeţeni

Cele mai citite

Consilierii judeţeni au ţinut prima şedinţă în noua sală de conferinţe, amenajată în clădirea recent construită în curtea interioară a instituţiei. Sala cu 116 locuri are două niveluri şi forma unui amfiteatru, care imită la scară mică pe cel din Parlamentul European. Sala este dotată cu sistem video performant şi cabine de traduceri simultane. Investiţia totală pentru noua clădire a ajuns, în urma suplimentărilor de fonduri, la suma de 7,9 milioane de lei, din care 5,6 milioane de lei au fost alocaţi pentru sala de conferinţe. Prima şedinţă a început însă cu un protest al consilierului PSD Miron Neagu Bălaşa. Acesta, deranjat că este singurul consilier amplasat pe rândul al treilea a acuzat conducera CJ că a fost exclus din ,,corpul de consilieri PSD”, aşezat în partea stângă a sălii. Bălaşa şi-a luat pancarta pe care era înscris numele său şi s-a mutat pe ultimul rând. Preşedintele CJ, Martin Bottesch, i-a răspuns că amplasarea a fost făcută din motive tehnice şi nu politice, fiind vorba de poziţionarea microfoanelor şi a sistemului de vot. „Realizarea unei clădiri suplimentare pentru Consiliul Judeţean Sibiu a avut două motive: spaţiul destinat birourilor era mult prea mic pentru ca angajaţii să aibă condiţii bune de lucru, iar sala de şedinţe era neîncăpătoare când numărul participanţilor depăşea 50 de persoane. Ideea construirii unei săli de conferinţe moderne ne-a venit încă din 2005-2006, dar la realizarea ei s-a putut trece abia în 2008”, a declarat Martin Bottesch. Contractul de proiectare şi execuţie a fost cştigat de firma Sinecon, mobilierul a fost realizat de firma Ambient, iar sistemele de sonorizare şi reţelistică, de firma TopTech. La ceremonia de inaugurare au participat primarul Klaus Ionannis, prefectul Horaţiu Răcuciu şi directorii instituţilor subordonate CJ Sibiu. Preoţii şi consilierii judeţeni Mihai Sămărghiţan şi Ulf Ziegler au sfinţit sala de şedinţe în acelaşi timp. Noua clădire are 13 birouri noi în care lucrează 42 de angajaţi, iar la subsol are spaţii tehnice şi arhiva. Aici s-au mutat, încă din august, Serviciul managementul proiectului din cadrul Direcţiei Economice, Compartimentul UIP-Managementul judeţean al deşeurilor, Serviciul de Strategii şi Programe şi Direcţia Tehnică Investiţii şi Patrimoniu. (I.M.)

Publicitate
Ultimele știri

Baia Mare devine primul oraș din România care începe reciclarea hainelor vechi

În Baia Mare a fost lansată prima inițiativă de colectare a deșeurilor textile, conform cerințelor Uniunii Europene.Locuitorii pot depune...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect