Locatarii unui bloc din Broscărie acuză o firmă de construcţii că lucrează de mântuială la mansarda pe care o ridică de mai bine de un an. În schimb, patronul firmei promite că situaţia se va rezolva în câteva săptămâni. Criza care a lovit din plin domeniul imobiliar îi lasă pe mulţi dezvoltatori fără posibilitatea de a-şi încheia măcar investiţiile curente. Pare a fi şi cazul mansardei aflate în construcţie pe ªtefan cel Mare, la blocul 9. „Ne duce cu zăhărelul” se plâng cele 12 familii de la scara C, care aşteaptă să se termine odată cu mizeria şi zgomotul. Într-o scrisoare adresată redacţiei noastre, oamenii se plâng de lucrări de proastă calitate. „Tot ce s-a făcut de curând a fost că săptămâna aceasta ne-au instalat cutii poştale noi. Însă prea puţin ne încălzeşte aceasta. Nu ştim de ce constructorul nu avansează cu lucrarea, iar blocul nostru continuă să se degradeze. ªantierul are un caracter total provizoriu, cu scări de lemn, periculoase, cu finisajele nefăcute, un perete întreg au „uitat” să-l izoleze, mai nou ne intră apă şi la fundaţia blocului, pentru că ei nu au făcut citernele acolo sus” se arată în mesajul locatarilor. Investiţia a fost sortită eşecului din start: investitorul, Reko SRL, a avut o cifră de afaceri de peste 670.000 de lei în 2008 – când a primit autorizaţia de construcţie pentru mansardă – dar a încheiat pe minus. Asociat al firmei este arhitectul Alexandru Galanton, iar proiectantul a fost o altă firmă în care acesta este implicat – GMS Group SRL. Acum câţiva ani, Galanton a trecut la un pas de a fi sancţionat de Ordinul Arhitecţilor, pentru o lucrare neconformă. Casă la preţ de maşină Reprezentantul firmei de construcţii pare optimist şi îi promite potenţialului cumpărător de mansarde că şantierul s-ar putea încheia în doar o lună. Deşi, dacă e să ne luăm după autorizaţia de la Primărie, execuţia ar dura până în decembrie. „Sunt la stadiul semifinisat. Trebuie să ţi le faci. Sau ţi le fac eu, dar mai durează. Cam o lună de zile” spune Galanton, explicând că a procedat la fel şi cu alţi cumpărători. Pentru că amenajările sunt o chestiune de gust şi preferinţe. În acest moment, locuinţele dispun de utilităţi, adică gaz, apă, curent electric şi au montate caloriferele, însă viitorii proprietari vor trebui să se îngrijească de zugrăvit, gresie şi tot ce mai trebuie până să se poată muta. ªi mai e o problemă. Aproape jumătate din spaţiu este nefolosibil. Dezvoltatorul încearcă să prezinte situaţia cât mai favorabil: avem 42 de metri pătraţi, iar alţi 30 se află deasupra, unde se pot face încă două dormitoare, pe gustul clientului. Curată afacere, la 23.000 de euro. Radu Mocanu
Actualizat:
Probleme la mansardă
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Două cutremure s-au produs în România în noaptea de vineri spre sâmbătă
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona seismică...