Joi a fost zi de protest al fermierilor în Sibiu. Cu ocazia marşului organizat de Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine – filiala judeţeană, o delegaţie condusă de preşedintele Marcel Andrei a fost primită de prefectul Constantin Trihenea. Au fost prezenţi, la invitaţia prefectului, directorii Direcţiei judeţene pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Gheorghe Budrala, şi al Agenţiei judeţene pentru plăţi şi intervenţii în agricultură (APIA), Teodor Haţegan. Marcel Andrei a vorbit despre problemele generale ale agriculturii şi ale zootehniei din România. Ca răspuns la problema subvenţiilor, prefectul Trihenea a spus: „Procedura subvenţionării din surse europene şi naţionale prevede ca, până în 2013, România să îşi reducă gradual contribuţiile, până când acestea vor fi în totalitate din fonduri europene. Subvenţia naţională CNDP, ea există, şi este în total de 34 milioane euro, pentru ovine şi caprine. Procedura nu este în întârziere, ci în derulare, sumele pe cap de animal urmând a fi comunicate după ce se încheie faza de verificare a cererilor”. Pentru acest an, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a anunţat că sesiunea de depunere a cererilor de plată a CNDP s-a încheiat în iunie, iar APIA va finaliza controlul în această lună, urmând ca plăţile să se facă în primul trimestru din 2011. (D.S.)
Actualizat:
Protestul fermierilor
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență
Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...
Articolul precedent




