-4.8 C
Sibiu
duminică, ianuarie 12, 2025

Randi (Morandi): „De multe ori am crezut că momentul meu nu o să vină niciodată”

Cele mai citite

Este, poate, unul dintre cei mai admiraţi artişti de la noi din ţară. Stilul lui a creat o adevărată isterie printe tinerii adolescenţi, existând o perioadă, de glorie, zicem noi, în care toată lumea purta ochelari de soare şi era tuns în stil ,,Morandi”. Despre trupa ,,Morandi” suntem convinşi că aţi auzit cu toţii, a avut succes încă de la apariţie şi continuă să rămână în fruntea clasamentelor, nu numai în ţară, ci şi peste hotare. Randi, sau mai bine zis Andrei Ropcea Tefas a studiat de mic pianul şi muzica clasică, acesta fiind primul pas spre ceea ce avea să devină mai târziu. Parcursul spre celebritate nu a fost deloc unul uşor. Randi a întâlnit multe obstacole şi lipsă de seriozitate, însă, ambiţia l-a convins să meargă mai departe. Artistul spune că stilul vestimentar contează în primele 5 minute, după care intervine gândirea. Un model demn de urmat în viziunea lui: ,,Dan Puric cu siguranţă e un model demn de urmat datorită inteligenţei, talentului, credinţei şi optimismului dânsului!” Randi are şi un sfat pentru cititori: ,,Putem schimba calea asta a prostului gust, a indiferenţei, a letargiei psihice, a lipsei de umanitate pe care am pornit!”. Privitor la noutăţile muzicale, Morandi tocmai a lansat o piesă nouă. Se numeşte ,,Serenada”, e potrivită pentru vară şi are şi un videoclip nou. V-o recomandăm. Pe curând! Andreea Bogdan

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Mașină răsturnată pe DN 14. Echipaje de prim ajutor intervin de urgență

Mai multe persoane au fost implicate, sâmbătă seara, într-un accident rutier produs între Ruși și Slimnic, pe DN 14.În...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect