De la 1 iulie sibienii ar putea plăti consultaţiile De luna trecută, sibienii trebuie să se programeze telefonic minim cu o zi înainte pentru a fi consultaţi de medicii de familie sau de cadrele medicale din cabinetele de asistenţă medicală primară. Mai mult, dacă un proiect al Ministerului Sănătăţii prin care se va introduce coplata, va trece de Parlament, aceştia vor trebui să scoată şi bani pentru aceste consultaţii, care până acum erau gratuite. După vestea că vor primi pensii şi salarii mai mici, pensionarii şi bugetarii se pregătesc pentru altă veste rea: că s-ar putea să plătească până şi la medicul de familie. Acest lucru s-ar putea întâmpla din luna iulie. Astfel, dacă proiectul introducerii sistemului de coplată în sănătate va fi aprobat în faza actuală, fiecare persoană asigurată va plăti pe parcursul unui an 600 lei pentru consultaţii, analize sau tratament. După ce va atinge această sumă maximă, nu va mai trebui să plătească serviciile medicale de care mai are nevoie, iar ca dovadă a faptului că a ajuns la plafonul de 600 lei va primi un tichet moderator pentru sănătate. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii introducerea mecanismului de coplată reprezintă una dintre principalele clauze ale angajamentului financiar pe care Guvernul României l-a încheiat cu FMI şi Banca Mondială. Pe oameni nu-i mai miră nimic şi spun că se aşteaptă să plătească şi pentru aerul pe care-l respiră. �păi ne taie şi pensiile, ne pun să plătim şi la doctor�Cred că vor să scape mai repede de noi, pensionarii, că şi aşa se plâng că suntem o ţară de pensionari. Uită că noi am muncit pentru viitorul lor şi acum, când ajung la putere, noi le stăm în cale. Mă rog la Dumnezeu să le fie mai bine nepoţilor mei, că eu nu ştiu câte zile mai am de trăit� spune Mioara C., o pensionară venită cu nepoţica în parcul din ªtrand. Cât plătim? Pentru o consultaţie la medicul de familie vom plăti 5 lei, iar pentru vizitele acestuia la domiciliu în afara programului de lucru de 7 ore vom da 15 lei. Consultaţia la medicul specialist din ambulatoriu va costa 10 lei, iar una la medicul specialist în afara programului de lucru 20 de lei. Pentru o consultaţie a serviciului de ambulanţă vom plăti alţi 20 de lei. Serviciile de recuperare în ambulatoriu pentru proceduri de fizioterapie, kinetoterapie, masaj vor fi taxate cu 50 de lei pe cură, maximum 100 de lei pe an. Coplata pentru spitalizare va fi de 10 lei, iar pentru spitalizarea continuă (peste şapte zile de internare) vom da 50 de lei. Pacienţii vor primi în schimb un tichet moderator pentru sănătate, adică o chitanţă prin care se face dovada realizării actului medical şi a plăţii acestuia. Tichetul moderator pentru sănătate va funcţiona ca un document de plată care va conţine CNP-ul pacientului şi va fi semnat de acesta. Ministerul Sănătăţii propune Ministerului de Finanţe Publice deducerea fiscală a tichetelor, în cuantum de 600 RON/anual (cât este plafonul contribuţiei anuale prin tichete), altfel, efortul financiar va fi preluat de angajator şi dedus fiscal. Ce nu se va plăti? Serviciile de urgenţă vor fi în continuare gratuite. Vor fi excluse de la coplată şi serviciile acordate bolnavilor cu afecţiuni incluse în Programele de sănătate, pentru afecţiunea de bază: şedinţele de chimioterapie, de radioterapie şi de hemodializă şi dializă peritoneală. Bolnavii cronici înscrişi în programele naţionale de sănătate vor beneficia de servicii şi tratament gratuit. Serviciile de urgenţă nu vor fi taxate, boli infecţioase acute: meningite, encefalite, până la stabilizarea bolnavului, boli transmisibile, până la negativare. De asemenea, pentru naştere şi investigaţii pe perioada gravidităţii nu se încasează coplata. Cine nu plăteşte? Sunt excluse de la coplată anumite categorii de persoane care aveau şi până acum statutul de asigurat fără să plătească contribuţia obligatorie. Este vorba despre pensionarii cu venituri sub 700 lei pe lună, copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă, şi şomerii. Conducerea Ministerului Sănătăţii a precizat că la stabilirea preţurilor pentru tichetele de sănătate a fost luat ca model sistemul altor ţări care au avut un traseu similar României şi au introdus mecanisme de coplată în sănătate. Este dat exemplul Germaniei unde se plăteşte 10 euro pentru o consultaţie în ambulatoriu, per trimestru, sau pentru consultaţiile consecutive fără trimitere, 10 euro pentru ziua de spitalizare, până la un nivel maxim de 28 zile pe an. Pacienţii sunt bulversaţi Medicul de familie sibian Dan Domnariu spune că aceste prevederi nu fac decât ca oamenii să nu mai vină la doctor. �u lucrez de 43 de ani cu pacienţii fără programare şi m-am descurcat. Acum aceştia trebuie să sune să se programeze. M-am conformat, n-am ce să fac. Reuşesc să consult cam 20 de pacienţi pe zi. Eu am peste 2.000 de pacienţi înscrişi. Pacienţii sunt bulversaţi de aceste schimbări şi dacă se va mai şi plăti pentru consultaţie, pacienţii nu se vor mai căuta de boli� spune medicul care are cabinet în cartierul Vasile Aaron. Cabinetele medicale trebuie să afişeze la loc vizibil numărul de telefon la care se pot efectua programările. Sunt exceptate cazurile de urgenţă medicală, dar şi cabinetele din mediul rural, în localităţile unde, din cauza lipsei mijloacelor tehnice necesare, nu există posibilitatea efectuării programărilor. Liliana Nenciu [email protected]
Actualizat:
Se strânge cureaua şi în sănătate
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/FOTO: 5 persoane implicate într-un accident între un microbuz și un autoturism pe DN 1
Un microbuz de transport persoane a fost implicat într-un accident rutier, duminică seara, pe DN 1, în Veștem."În timp...