12.4 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

17 septembrie, prima zi de şcoală

Cele mai citite

După ce a fost amânată cu o săptămână, ªcoala începe cu siguranţă luni, 17 septembrie. Conform datelor obţinute de la Inspectoratul ªcolar Judeţean Sibiu, judeţul stă destul de bine la capitolul autorizaţii de funcţionare a şcolilor, iar la capitolul clasa 0 şi mai bine. Teoretic, ar fi 18 unităţi de învăţământ cu probleme, dar practic doar 4 sunt în situaţia de a nu avea autorizaţie de funcţionare, din motive ce ţin de ordinea interioară a unităţii respective. Raluca Buduşan 17 septembrie este startul anului şcolar 2012 – 2013. Bugetul părinţilor a fost dat peste cap, iar copiii s-au pregătit sufleteşte pentru o nouă incursiune în „marea aventură” a învăţământului românesc. Până şi deputaţii au zi liberă din Parlament pentru a putea merge în teritoriu şi să fie prezenţi la începerea noului an şcolar. La acest capitol, în judeţul Sibiu nu par a fi probleme majore, care să pericliteze începutul şcolii. În tot judeţul sunt 339 de unităţi de învăţământ, din care 161 sunt structuri de învăţământ, adică şcoli arondate celor cu personalitate juridică. Din acest total, teoretic, în evidenţa ISJ Sibiu sunt 18 unităţi cu probleme în obţinerea autorizaţiei de funcţionare. Este teoretic, pentru că „10 dintre aceste unităţi de învăţământ nu au primit autorizaţie pentru că localităţile în care se află nu au apă curentă. Astfel se află în imposibilitatea de a îndeplini condiţiile pentru avizul sanitar, deşi problema nu ţine de unitatea respectivă”, a declarat Ioana Dăneţiu, purtător de cuvânt al ISJ Sibiu. Mai sunt 5 unităţi de învăţământ cu grupuri sanitarea necorespunzătoare, dintre care 3 au fost retrocedate şi în interiorul cărora nu se pot face investiţii, iar o alta din cele 5 este în curs de rezolvare, pentru că în localitate a fost introdusă apa curentă. Deci, practic sunt 4 unităţi de învăţământ cu dificultăţi reale în obţinerea avizului de funcţionare. Este vorba despre 1 şcoală cu grupuri sanitare necorespunzătoare şi de 3 şcoli fără aviz sanitar, la un corp de clădire fără structură. Ce se va întâmpla în aceste unităţi şcolare? „Depinde de fiecare şcoală în parte cum va şti să-şi rezolve problema. Statistica pe care v-am dat-o este din 13 august. S-ar putea ca până acum o parte din aceste probleme să se fi rezolvat deja. Oricum se găsesc mereu soluţii paleative”, adaugă purtătorul de cuvânt Ioana Dăneţiu. Primul an din clasa 0 Una dintre noutăţile Legii Educaţiei Naţionale de anul acesta este clasa 0. Grupa pregătitoare de la grădiniţă se transformă în clasa 0 din ciclul de 10 ani obligatorii de învăţământ. În Sibiu, debutul acesteia pare să se facă în condiţii normale. Dacă acum aproximativ o lună, din datele de la Inspectorat se arată că numărul cadrelor didactice instruite pentru această clasă 0 era mult mai mic faţă de posturile necesare, acum situaţia pare să se fi remediat. „Sunt 97 de şcoli cu clasa 0. De asemenea, sunt 223 de clase cu 181,85 de posturi, dar cu 223 de învăţători, pentru că nu au post întreg. Sunt înscrişi până acum 2741 de copii, dar conform procedurii, încă se mai fac înscrieri”, declară Ioana Dăneţiu. Stimaţi dascăli, Stimaţi părinţi, Dragi elevi, Începerea noului an şcolar este pentru fiecare dintre dumneavoastră începutul unui parcurs de studiu şi evaluare, de pregătire pentru examene şi de aprofundare a cunoştinţelor. Anul acesta şcolile generale vor primi în rândul lor şi grupele pregătitoare, astfel că provocarea pentru directorii unităţilor şcolare, dar şi pentru învăţătorii care vor prelua aceste clase a fost mai mare, în încercarea de a pregăti cât mai bine sălile de clasă şi programele educaţionale. Urmează de asemenea un an greu pentru cei care se pregătesc să susţină examenul de capacitate şi examenul de bacalaureat. Urez tuturor un an şcolar bun, pe care să îl abordaţi cu multă seriozitate şi la sfârşitul căruia să obţineţi rezultate bune! Klaus Iohannis, Primarului Municipiului Sibiu

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: Alertă de PROSTIE pe TikTok. Un banal transport agabaritic a produs isterie pe rețelele de socializare

Fuselajul unei aeronave care a aparținut companiei Blue Air a fost transportat pe șosea sub escorta Poliției Rutiere a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect