7.9 C
Sibiu
vineri, mai 16, 2025

21 de ani de la Revoluţie

Cele mai citite

Sibiu 100% împreună cu Asociaţia Sibiu Decembrie ‘89 pentru a marca 21 de ani de la Revoluţie vă prezintă pe scurt firul evenimentelor de la Sibiu care ne-au adus democraţia. Veştile privind revolta de la Timişoara au cutremurat Sibiul. La Radio Europa Liberă se vorbea de zeci de mii de morţi. Acest lucru nu i-a speriat pe sibieni, au înfruntat riscul unui masacru şi s-au ridicat în sprijinul Timişoarei. Încă din 20 decembrie s-au format mai multe grupuri de acţiune care nu au ştiut unele de altele, care şi-au propus să ridice populaţia Sibiului împotriva dictaturii. Apar manifeste, anunţuri pe ziduri, convocări din om în om pentru a doua zi. În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989 în jurul orei 8, muncitorii din Întreprinderea Balanţa se adună, încep protestul şi pleacă spre Piaţa Mare. În acelaşi timp, în faţa magazinului Dumbrava, un grup de 28 de persoane, majoritatea de la I.U.P.S. se organizează şi începe să cânte ,,Deşteaptă-te române”, mergând în jurul parcului din faţa magazinului. Au strigat apoi lozinci de solidaritate cu Timişoara. Forţele de represiune vin rapid şi intervin în forţă, manifestanţii fiind bătuţi în faţa mulţimii care se strânsese în jur, se fac primele arestări. Muncitorii de la Balanţa ajung în faţa Liceului ,,Gheorghe Lazăr” unde intervin forţele de represiune, sunt bătuţi, o parte dintre ei fiind arestaţi. Cei care au scăpat din faţa magazinului Dumbrava şi din faţa Liceului ,,Gheorghe Lazăr” ajung în Piaţa Mare, unde veneau şi alţi sibieni. Două autoturisme ARO şi un autoturism Dacia intervin în Piaţa Mare făcând arestări. Oamenii au ripostat, un ARO răsturnat cu roţile în sus, fiind apoi incendiat. Aproape o oră şi jumătate, piaţa a fost a revoluţionarilor. Mulţimea care devenea numeroasă a cântat ,,Deşteaptă-te române”, s-a dansat ,,Hora unirii”. La ora 10:25, de pe str. Gheorghe Lazăr au venit aproximativ 120 de elevi militari de la UM 01512. După câteva secunde ofiţerul dă comanda de foc şi soldaţii execută în plan vertical un sector de cartuşe de război. Din grupul trăgătorilor mai în vârstă, în uniforme albastre şi kaki, fără grade şi epoleţi aflaţi în flancul drept al militarilor, se trage către manifestanţi. Trei cad răniţi, iar Mititel Ioan se prăbuşeşte mort. Piaţa este înconjurată de trupele Ministerului de Interne şi ale Armatei. Două maşini de pompieri aruncă jeturi de apă spre manifestanţi pentru a-i împrăştia. Se lansează gaze lacrimogene, fumigene şi petarde, dar manifestanţii nu părăsesc piaţa. Măcelul din Sibiu a durat mai multe zile, fiind soldat cu 99 de morţi şi 274 răniţi înregistraţi cu documente. Sibienii au marele merit de a-şi fi dobândit singuri libertatea, de a fi avut curajul să înfrunte chiar şi gloanţele dictaturii şi au reuşit să aleagă o conducere democratică a judeţului înainte de căderea lui Ceauşescu şi înainte de naşterea noii conduceri de la Bucureşti. Revoluţia şi revoluţionarii au adus doar libertatea, prosperitatea şi buna rânduială ţine de cei votaţi de popor, care au condus de atunci până acum România. Sibiul, Oraş Martir, stă cu demnitate alături de Timişoara în pagina de istorie scrisă în 1989. Citiţi restul materialului despre desfăşurarea Revoluţiei din decembrie 1989 la Sibiu pe vps.sibiu100.ro

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Acoperișul unei case, cuprins de flăcări. Pompierii sibieni intervin de urgență

Pompierii sibieni intervin de urgență, vineri după amiază, în localitatea Roșia pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect