Imaginea foto o reprezintă pe fetiţa Viorelia Moldovan, clasa a VII-a A, Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal, Sibiu. Zâmbetul ei degajă o mare bucurie: bucuria de a fi dat şi ea din gândul şi sufletul ei o mână de ajutor în sprijinul sinistraţilor din Moldova. Am surprins-o la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu, donând nu mai puţin de 8 saci cu obiecte de îmbrăcăminte pentru sinistraţi. Am folosit prilejul şi am închegat cu dânsa o scurtă discuţie. Cine ţi-a inspirat acest gest umanitar? ªcoala în care învăţ, profesorii, biserica şi nu în ultimul rând, tata, care a fost militar activ şi după pensionare în anul 1990 a înfiinţat prima „cantină pe roţi“ din România care făcea gesturi caritabile asigurându-le vârstnicilor aflaţi în dificultate hrană caldă la domiciliu. În al doilea rând m-au inspirat oamenii sinistraţi pe care i-am văzut la televizor şi am înţeles că au mare nevoie de ajutorul altor oameni. Văd că ai donat 8 saci cu obiecte de îmbrăcăminte. Pentru ce categorii de sinistraţi? Categoriile de sinistraţi sunt copii, adulţi şi vârstnici, bărbaţi şi femei. Ce ai donat? Eu am donat următoarele lucruri: pentru femei – o haină de blană, două perechi de cizme din piele, trei perechi pantofi, un compleu de piele şi 8 fuste; pentru bărbaţi – o geacă de piele, una de stofă, un sacou stofă, o pereche cizme piele; pentru copii – 4 perechi de pantaloni, trei pulovere şi 8 perechi de încălţăminte toamnă/iarnă. Pentru toţi am mai donat lenjerie de pat, respectiv 15 feţe pernă, 10 cearceafuri şi 5 bucăţi perdele. Viorelia ai de transmis un gând pentru sinistraţi? Eu le sugerez sinistraţilor să aibă credinţă în Dumnezeu şi să re roage foarte mult pentru a nu mai păţi nenorocirea de anul acesta, dar şi îndemnul ca, cu mic cu mare să participe la ridicarea barajelor în faţa apelor ameninţătoare. Ai un îndemn şi pentru copiii din liceul în care înveţi tu, dar şi pentru ceilalţi copii? Da, am un îndemn care este foarte simplu: „daţi dacă vreţi să aveţi“ şi „dar şi dar se face Rai“. Îţi mulţumesc şi te felicit pentru acest gest în sprijinul sinistraţilor şi să sperăm că exemplul tău va fi urmat şi de alţi copii. ,,Campania de strângere de ajutoare pentru sinistraţi, începută în data de 2 iulie, de Instituţia Prefectului şi ISU Sibiu, s-a încheiat în 19 iulie, în urma sistării cererii de alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălţăminte şi bunuri casnice din partea unor judeţe din Moldova. La ISU se mai află astfel de materiale ce ar putea încărca două TIR-uri. Din aceste motive, instituţia noastră va contacta alte judeţe afectate de inundaţiile din ultima lună, pentru a găsi o destinaţie şi acestor ajutoare primite de la sibieni”, a declarat Dorin Teodorescu, purtător de cuvânt al Prefecturii. col. (r) Victor Neghină
Actualizat:
Un exemplu de umanitate
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Tablă în pericol de cădere de pe o clădire din Sibiu. Pompierii au intervenit rapid
În urma avertizării meteorologice de cod portocaliu de vânt puternic, la nivelul ISU Sibiu a fost activată Grupa Operativă."Până...
Articolul precedent
Articolul următor