Potrivit unei recente hotărâri a Executivului persoanele fizice din România care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă a cheltuielilor cu hrana în valoare de 20 de lei/zi pentru fiecare persoana găzduită.
Pentru a obţine decontarea acestor cheltuieli, persoanele fizice din Mediaș şi satul aparţinător Ighişul Nou vor depune în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni o cerere la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş, pe Aleea Comandor Dimitrie Moraru, numărul 11, de luni până vineri, între orele 7-15, care va conţine numărul persoanelor găzduite, numele şi prenumele persoanelor găzduite, denumirea localităţii din care aceştia provin și intervalul de timp pentru care se solicită decontarea cheltuielilor cu hrana.
La această cerere se anexează o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, actul de identitate şi documente care să ateste dreptul de folosinţă asupra locuinţei. În cuprinsul cererii se va preciza dacă solicitantul optează ptr. încasarea banilor în numerar sau prin virament bancar. În cazul în care se optează pentru viramentul bancar se va depune și un extras de cont.
Până cel târziu în data de 20 a lunii curente, autorităţile administraţiei publice locale vor face plata sumelor cuvenite către beneficiari pentru luna precedentă.
Potrivit hotărârii de Guvern, reprezentanţii Direcției de Asistență Socială Mediaş vor putea efectua verificări privind realitatea informaţiilor din cererea depusă de persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni ucraineni.