-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Avertisment: Cei care sunt apți și nu vor să muncească nu vor primi venitul minim de incluziune

Cele mai citite

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că persoanele care sunt apte să muncească şi nu vor să facă acest lucru nu vor beneficia de venitul minim de incluziune.

Prezent la o dezbatere despre fondurile europene organizată de europarlamentarul Victor Negrescu, ministrul Muncii s-a referit, printre altele, şi la venitul minim de incluziune, despre care a spus că „este stabilit şi foarte bine aşezat” pe trei piloni extrem de importanţi.

„Unu, evitarea sărăciei şi scoaterea a cât mai multor oameni din sărăcie şi din risc de sărăcie. Al doilea este direct plasat pe încurajarea ocupării forţei de muncă. Mă uit ce are nevoie o familie, dar mă uit şi la cei apţi legal şi din punct de vedere al sănătăţii să muncească şi nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească”, a spus Marius Budăi.

Ministrul a adăugat că cel de-al treilea pilon este cel prin care se încearcă prevenirea abandonului şcolar şi nevoia încurajării participării la şcoală.

„Cum se realizează acest lucru? Printr-un parteneriat onest, cu finanţare de la ministerul Muncii, prin autorităţile publice locale, care, prin direcţiile de asistenţă social la nivel local, vor trebui să realizeze în primul rând o anchetă socială, care să scoată la iveală nevoile reale ale familiei. Una din direcţiile extrem de importante (…) va fi asupra copilului şi a încurajării copilului să meargă la şcoală. (…).

Pe viitor, noi înlocuim acel ajutor social cu venitul minim de incluziune, în momentul când i se va aproba dosarul, acea persoană, acele persoane care sunt apte din punct de vedere legal şi al sănătăţii de muncă vor fi înscrise automat la AJOFM-uri. Vor fi chemate la AJOFM, vor fi consiliate acolo, vor fi calificate acolo în vederea ocupării.

Refuză acest lucru, înseamnă că nu are nevoie de venitul minim de incluziune„, a declarat Marius Budăi. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect