7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Copiii – în centrul unor proiecte sociale de la Crucea Roșie

Cele mai citite

În această perioadă, la Crucea Roșie Sibiu se desfășoară o serie de proiecte majore dedicate copiilor. Unul dintre cele mai importante este mărirea „familiei” cu 28 de noi voluntari, care s-au înscris în această toamnă și care au fost instruiți pentru a servi cu sufletul, mintea și inima interesele Crucii Roșii. Nu au dezamăgit și, alături de ceilați 29 de voluntari deja existenți, s-au implicat în acțiunile instituției. Un alt proiect important este crearea unui afterschool scocial care până în prezent poate oferi șase locuri, dintre care patru sunt deja ocupate, dar care va crește cu siguranță. Nu în ultimul rând, reprezentanții Crucii Roșii vorbesc cu mândrie despre primii pași în înființarea, la Sibiu, a centrului E.G.A.L. un centru care se ocupă de fericirea copiilor din familii defavorizate, pentru că și ei o merită. De asemenea, important este că oricare dintre noi poate fi alături de acești oameni dedicați, îi putem ajuta, îi putem îndruma către locurile în care este nevoie de ajutorul lor și le putem dona pentru ca proiectele lor să fie cât mai puternice și cât mai în folosul celor defavorizați.   
Luna trecută a demarat la Crucea Roșie cu un program nou, de pregătire intensă a voluntarilor care s-au înscris în această toamnă și care a durat 6 sesiuni. Este vorba despre 28 de noi voluntari. În fiecare săptămână la sediul instituției au avut loc cursuri dedicate special voluntarilor despre istoria Crucii Roșii Internaționale și Naționale, Prim Ajutor premedical și Comunicare cu beneficiarii programelor umanitare. De asemenea, au urmat și un curs de Educație de la Egal la Egal pentru Sănătate pe care ulterior îl vor ține ei în școliile și liceele sibiene. Voluntarii au urmat și un curs despre intervenția în caz de dezastre și cum poate reacționa populația civilă în asemenea situații, inclusiv cei mai mici. Acest curs va fi prezentat apoi de voluntari în grădinițele și școlile primare din Sibiu.
La o parte din cursuri a fost prezent și psihologului Vasile Șoaită care le-a ținut voluntarilor un atelier despre psihologia victimelor în caz de dezastre dar și de accidente. Ultimul atelier din această serie de pregătire a voluntarilor a fost susținut de reprezentanți din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate pe teme de Criminalitate Informatică (Cyber Crime), Consumul de Droguri și Trafic de Persoane, toate fiind subiecte actuale în rândul adolescenților.
„Prin aceste cursuri, am dorit pe de-o parte să ne instruim voluntarii  în tematica de Cruce Roșie iar pe de altă parte să le oferim ocazia de a se dezvolta și de a crea relații cu ceilalți voluntari”, spune Raluca Morar, directorul Crucii Roșii Sibiu.
La ora actuală, instituția are 57 de voluntari.
Prim Ajutor și ciocolată pentru cei mici
 Odată ce voluntarii au fost instruiți aceștia pot participa la programele umanitare ale Crucii Roșii. În această perioadă, instituția s-a concentrat pe programe sociale pentru copiii vulnerabili din județul Sibiu. Au fost realizate cursuri de prim ajutor gratuite pentru toți angajații asociației „Dare to Care”, din Cornățel, unde sunt adăpostiți 10 copii abandonați de părinți. Aceștia au primit demonstrații de prim ajutor și ciocolată. De același tratament au avut parte și cei 60 de copii și părinți beneficiari ai Asociației UCOS.
Au fost distribuite peste 220 de kg de ciocolată copiilor provenind din familii vulnerabile din întreg județul Sibiu.
Înființarea unui afterschool social
La începutul lunii noiembrie Crucea Roșie Sibiu a inaugurat un afterschool social. Acesta este dedicat copiilor din familiile vulnerabile ale județului Sibiu. S-a început cu un grup de patru copii din clasa 0 și clasa I din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2 din Sibiu, identificați de directoarea Simona Greavu și cadrele didactice ale școlii. Aceștia vin la sediul instituției în fiecare marți și vineri, după finalizarea orelor, au parte de o masă caldă cu desert și sprijin pentru pregătirea temelor.
„La acest proiect ne ajută voluntarii noștri care sunt studenți dar și personalul administrativ de la birou care s-a atașat deja foarte mult de cei mici. Se lucrează „unu la unu”, adica un reprezentant al Crucii Roșii se ocupă de un  singur copilaș pentru eficiența acestui program. Pe lângă pregătirea temelor și masa, încercăm să-i ajutăm pe cei mici cu rechizite, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte dar și cu alimente neperisabile”, mai spune Raluca Morar.
Centrul E.G.A.L. prinde contur și la Sibiu
La nivel național, Crucea Roșie Română a pus bazele a patru centre de zi, numite centre E.G.A.L. în cele mai sărace zone din țară. Este vorba despre Babadag, Botoșani, Craiova și Lupeni. La Sibiu s-au făcut deja primii pași pentru deschiderea centrului E.G.A.L. (Educație, Generozitate, Abilitați și Libertate) dedicat copiilor care au nevoie de șanse egale la o viață normală. În aceste centre li se arată copiilor că viața poate fi bună, li se oferă optimism și o viziune corectă despre viață.
La ora actuală, centrul din Sibiu este finanțat de Filiala Passau a Societății Naționale de Cruce Roșie din Germania.
Alături de copiii de la Turnu Roșu
Un alt proiect de suflet este și cel prin intermediul căruia voluntarii Crucii Roșii Sibiu îi vizitează de două ori pe lună pe cei 48 de copii aflați la Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități „Turnu Roșu”.
„Voluntarii sunt foarte bucuroși de acest proiect și sunt nerăbdători mereu să se reîntoarcă la „copiii de la Turnu”. De obicei se joacă, cântă împreună, stau de vorbă,  pur și simplu petrec împreună un altfel de timp și învață multe unii de la alții.
În această lună, le-am putut oferi și pachete personalizate, cu numele lor, pe măsura lor, pregătite cu multă migală de colaboratorii noștri care ne susțin în acest demers, Fundația Not Nagel din Metzingen, Germania. Deoarece microbuzul pe care noi îl deținem nu e funcțional, transportul voluntarilor este asigurat mereu de părinții voluntarei noastre, Cristiana Sârbu, cărora le mulțumim pe această cale”, spune Raluca Morar.
Orcine își dorește să susțină programele sociale ale Crucii Roșii, atât cele dedicate copiilor cât și altor categorii de beneficiari o pot face prin donații în contul de mai jos.
RO21 RNCB 0227 0360 6293 0001 deschis la BCR Sibiu.
 


 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect