3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Creșă din fonduri europene ridicată la Mediaș

Cele mai citite

O creșă care va dispune de 73 de locuri va fi ridicată în municipiul Mediaș, în cartierul Vasia. Recent a fost semnat contractul de finanţare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru proiectul „Educație antepreșcolară, premisă pentru dezvoltare comunitară în Municipiul Mediaș”, urmând ca implementarea acestuia să se deruleze pe o perioadă de 30 de luni, respectiv până la data de 31 iulie 2023.

Proiectul este cofinanţat din Fondul social european prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 6 Educaţie şi competenţe. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 4.095.898,50 lei, din care valoarea cofinanţării Uniunii Europene este de 3.481.513,73 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 532.466,70 de lei iar contribuţia proprie este de 81.918,07 lei.
Proiectul are ca obiectiv general asigurarea unui pachet complet şi de calitate al serviciilor de educaţie ce va contribui la creşterea participării la învăţământul antepreşcolar pentru un număr de 73 copii din municipiul Mediaş, copii ce provin din familii vulnerabile.
Scopul final al proiectului este ca prin pachetul de servicii de educaţie antepreşcolară furnizate să fie evitat riscul de abandon, să crească calitatea vieţii membrilor comunităţii prin sprijinirea părinţilor copiilor pentru a se întoarce pe piaţa muncii şi pentru a avea acces la servicii de ocupare şi sociale adecvate nevoii sociale, să se prevină sau să se combată, prin serviciile oferite, riscul de marginalizare socială sau excludere socială a copiilor cu vârsta de până la 2 ani, dar şi a părinţilor acestora, să fie sensibilizată comunitatea şi opinia publică privind importanţa educaţiei încă de la vârste fragede, necesitatea asigurării unor servicii educative de calitate, accesibile şi personalizate unei categorii fragile.
“Prin implementarea acestui obiectiv se vor obține mai multe rezultate, respectiv înfiinţarea unei creşe unde vor beneficia de servicii de educaţie preşcolară 73 de copii, cu vârste cuprinse între 0-2 ani, dintre care minimum 22 vor fi de etnie romă şi 11 din mediul rural, creşterea nivelului de pregătire pentru şcoală, facilitarea accesului la educaţie antepreşcolară, diminuarea riscului de abandon şcolar şi înţelegerea de către părinţi a necesităţii educaţiei pentru viitorul copiilor lor precum și reducerea numărului de copii antepreşcolari ce aparţin familiilor vulnerabile ce nu frecventează sistemul de învăţământ timpuriu cu 73 persoane.
De asemenea, se urmărește și  creşterea gradului de sensibilizare şi de educaţie a unui număr de 73 de părinţi privind dezvoltarea armonioasă a copilului şi importanţa participării acestora la sistemul de învăţământ încă din perioada timpurie și consolidarea competenţelor profesionale ale personalului didactic în domenii privind pedagogia şi educaţia timpurie prin participarea la programe de formare autorizate şi la schimburi de bune practici”, informează reprezentanții Direcției de Asistență Socială Mediaș.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Ilie Bolojan este noul președinte al PNL și anunță că partidul o va susține, “fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi

Ilie Bolojan este noul președinte interminar al PN și a anunțat că partidul o va susține, “fără niciun fel...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect