0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

DGASPC Sibiu caută 10 asistenți maternali profesioniști

Cele mai citite

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu a demarat un proiect prin care îşi propune să recruteze cel puțin 10 persoane pentru a deveni asistenţi maternali, în acest an
Proiectul  “TEAM – UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, a fost lansat la nivel de ţară pentru a motiva persoanele interesate de activitatea de asistent maternal să aleagă această vocaţie. În prezent, în judeţul Sibiu sunt 150 de asistenţi maternali profesionişti care au în grijă 247 de copii. Dintre aceştia, 26 sunt copii cu dizabilităţi.
În decursul ultimului an, 20 de persoane din judeţ au devenit asistenţi maternali profesionişti. În grija lor se află 21 de copii. Anul acesta, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu își propune recrutarea a cel puțin 10 persoane, pentru a deveni asistenți maternali profesioniști.
În România, profesia de asistent maternal este reglementată prin lege. Asistenţii maternali au un contract de muncă cu direcţiile generale de asistenţă socială pentru îngrijirea, pe perioadă determinată, a unui copil aflat în situaţii de risc. Asistentul maternal are copilul în grijă, până la identificarea unei soluţii definitive. Potrivit reprezentanţilor DGASPC, asistenţa maternală este alternativa cea mai eficientă la instituţionalizare, atunci când familia nu poate să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului.
Persoanele interesate de această vocație trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fie domiciliate în județul Sibiu și să aibă acces la servicii medicale și de educație. Ei trebuie să prezinte garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor de părinte, și anume creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi. Pentru a confirma aceste atribute vor fi analizate comportamentul candidatului în societate, starea de sănătate, dar şi profilul psihologic. Posibilii asistenți maternali trebuie să aibă în folosinţă o locuinţă care asigură necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă. De asemenea, ei trebuie să fie dispuși și pregătiți să primească în plasament copii, cu vârsta cuprinsă între 0 şi 7 ani, și în regim de urgenţă.
Există o serie de atribute ce îi descalifică pe doritori din a deveni asistenți maternali profesioniști. Nu sunt admise atitudini discriminatorii față de de vârsta copilului, apartenenţa etnică, religie sau stare de sănătate. Sunt excluse persoanele care au suferit o condamnare judecătorească pentru infracțiuni incompatibile cu această profesie, dar și părinții decăzuți din drepturi, persoanele care suferă de boli psihice sau boli cronice transmisibile sau care au proprii copii daţi în plasament.
Mai multe detalii şi informații referitoare la condițiile de atestare ca AMP se pot obține de la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, de pe strada Mitropoliei, la Serviciul Management de caz pentru Asistenţă Maternală sau la numărul de telefon 0751174404.
https://sibiu100.ro/featured/186116-doina-ghiuritan-asistent-maternal-copilul-luat-in-plasament-devine-tot-una-cu-familia-ta/

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect