-2.6 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

FOTO: 150 de vârstnici din Sibiu au primit daruri de 8 martie

Cele mai citite

Departamentul social-filantropic al Arhiepiscopiei Sibiului a oferit luni, 8 martie, daruri celor 150 de beneficiari ai serviciilor oferite de trei unităţi socio-medicale din Sibiu.

Reprezentanţii departamentului eparhial au împărţit pachete cu alimente, mărţişoare şi flori persoanelor internate în Unitatea de Asistenţă Medico-Socială din Sibiu, bunicilor de la Căminul de Vârstnici din Sibiu şi beneficiarilor serviciilor socio-medicale din cadrul Centrului de servicii de recuperare neuromotorie „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Sibiului, informează site-ul Mitropoliei Ardealului.
Din delegaţia eparhială au făcut parte preotul Tiberiu Kiss, inspectorul social în cadrul instituţiei, Marius Talmaţchi, inspector social în aceeaşi instituţie, iar activitatea din cadrul Centrului „Sfântul Nectarie” a fost coordonată de asistentul social Gabriela Răduleţ.
Mărţişoarele au fost oferite de profesorul Cornelia Popa de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” din Sibiu. Întrucât măsurile de siguranţă sanitară nu au permis accesul delegaţiei eparhiale în centrele de vârstnici din Sibiu, darurile au fost împărţite prin intermediul personalului medical şi de îngrijire.
„Activitatea de astăzi a făcut parte din Campania «Bătrânii, comoara noastră», o campanie pe care o desfăşurăm de aproximativ opt ani. Prin activitatea de astăzi ne-am propus să aducem bucurie în sufletele unui număr de 150 de persoane vârstnice şi le-am oferit flori, mărţişoare, alimente şi sucuri”, a precizat inspectorul social, Marius Talmaţchi.

Publicitate
Ultimele știri

România are printre cele mai ieftine ouă din UE, la poarta fermei

România are printre cele mai mici preţuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect