Un nou fenomen apare pe rețelele de socializare, iar în lipsa unui cadrul legal, victimele acestuia nu au cum să se apere, iar autoritățile sunt în imposibilitatea de a le proteja. Este vorba de „Pornografia din răzbunare” care, în viitor, ar putea deveni infracțiune și va fi pedepsită de la 3 luni la 2 ani de închisoare sau cu amendă.
„Pornografia din răzbunare” înseamnă distribuirea unor imagini intime ale unei persoane fără consimțământul acestei. Fapta ar putea fi incriminată în Codul Penal dacă proiectul de lege privitor la „pornografia din răzbunare”, inițiat de senatoarea USR Florina Presadă ar fi votat de Parlament.
Inițiativa legislativă de modificare a Codului Penal, astfel încât fapta de distribuire a unor imagini intime ale unei persoane, fără consimțământul acesteia, să fie considerată infracțiune a fost depusă joi la Senat.
„Revenge porno-ul (n.r. – pornografia din răzbunare) a devenit una dintre realitățile sociale, iar victimele nu au mijloacele legale de a reclama această faptă și nici organele judiciare nu au o definiție legală pentru a începe investigații sau pentru a judeca această faptă(…) În acest moment organele judiciare încearcă să încadreze fapta la alte infracțiuni din Codul penal – hărțuire, șantaj sau amenințare numai că fapta nu corespunde, iar atunci probatoriul lasă de dorit și când ajung în instanță este foarte greu să fie dată o sentință care să răspundă acestor fapte”, a declarat senatoarea Florina Presadă, citată de HotNews.
În art. 226 referitor la violarea vieții private se intenționează introducerea de 4 noi alineate după alineatul (5)
(…)
(6) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau o știrbire a imaginii sale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(7) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(8) Prin imagine intimă se înțelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care își expune total sau parțial organele genitale, anusul sau zona pubică sau, în cazul femeilor, sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual.
(9) Nu constituie infracțiune fapta săvârşită:
- (a) dacă a fost necesară pentru prevenirea, surprinderea sau dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;
- (b) dacă a fost autorizată, în cazuri temeinic justificate, de către un organ judiciar în cursul unor proceduri judiciare.
În acest moment, actualul articol 226 privind violarea vieții private arată astfel:
- (1) Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependința ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
- (2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
- (3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
- (4) Nu constituie infracțiune fapta săvârşită:
- a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
- b) dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
- c) dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni;
- d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
- (5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
În prezent, fapta este pedepsită în 4 state din Europa (Marea Britanie, Malta, Franța și Germania), în 39 dintre statele SUA, în 4 dintre statele Australiei, precum și în alte 4 țări din restul lumii: Canada, Filipine, Japonia și Israel. Legislațiile sunt în cvasi-unanimitatea lor recente și arată o incidență crescută a faptei în ultimii ani, dar și nevoia de a legifera în concordanță cu noi realități sociale.