Ordinul care prevede acordarea de certificate de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent, de la prima evaluare, pentru toate tipurile de amputaţii a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.
Noile prevederi permit încadrarea în grad de handicap şi a persoanelor dependente de oxigenoterapie de lungă durată, indiferent de vârsta de debut.
„Ordinul nr. 182 publicat în MO din 28 martie, modifică Ordinul nr. 741/577/2019, care stabilea acordarea termenului de valabilitate permanent de la prima evaluare doar persoanelor care au suferit amputaţii de membre şi care prezintă deficienţe grave de locomoţie şi manipulaţie. Astfel, noile prevederi permit acordarea de certificate de încadrare în grad de handicap cu termen de valabilitate permanent, de la prima evaluare pentru toate tipurile de amputaţii. De asemenea, noile prevederi permit încadrarea în grad de handicap şi a persoanelor dependente de oxigenoterapie de lungă durată, indiferent de vârsta de debut”, a scris pe Facebook ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Pe de altă parte, Marius Budăi a anunţat că există un proiect, care va fi implementat cu sprijinul Băncii Mondiale, prin care vor fi actualizate o serie de criterii privind încadrarea şi evaluarea persoanelor în grad de handicap, reducând astfel inechităţile acestui sistem.
„Sunt foarte multe priorităţi care necesită maximă urgenţă pentru persoanele cu dizabilităţi, însă aceasta este doar una dintre cele pe care mi-am propus să o rezolv încă de la începutul mandatului meu. Am lucrat în asistenţă socială şi cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă persoanele care vin la serviciul de evaluare pentru încadrarea în grad de handicap. Cu acest ordin contribui la debirocratizarea sistemului şi înlăturarea barierelor inutile pe care le întâmpină persoanele care suferă de amputaţie”, a mai precizat sursa citată. (AGERPRES)