Postul este o jertfă pe care credinciosul o aduce lui Dumnezeu, ca urmare a primei porunci dată lui Adam în rai și a modelului oferit de Însuși Hristos, care se realizează printr-un regim alimentar și unul spiritual, în așa fel încât postul de bucate să fie unit cu postul de păcate. Postind, creștinul Îl recunoaște pe Dumnezeu ca Stăpânul tuturor bunurilor materiale și ca izvor al bunurilor spirituale.
Postul dinaintea marelui praznic al Nașterii Domnului oferă posibilitatea fiecărui credincios să iasă în întâmpinarea lui Hristos din ceruri, venit pe pământ, prin propria sa viață: prin împlinirea poruncilor, prin virtuțile și faptele de iubire a celor în lipsuri și suferințe, prin post și rugăciune. Toate acestea sunt concentrate și încununate de curățirea de păcate prin Taina Mărturisirii și de unirea cu Hristos în taina Împărtășaniei. În urcușul nostru spiritual avem nevoie de Hristos ca de cea mai necesară hrană. Simțind foame și sete de cele sfinte, venim acolo unde Hristos sălășluiește și Se dăruiește în deplinătatea iubirii Sale, prin Sfânta Euharistie, Trupul și Sângele Său. Prin Sfânta Împărtășanie ne sfințim viața, trupul și sufletul, devenind purtători de Hristos.
În aceste vremuri de încercare suntem chemați să ne rugăm mai mult, să postim și să înmulțim faptele bune. Nu suntem singuri în această încercare! Suntem cu Mântuitorul Iisus Hristos şi dacă vom fi conştienţi, şi trebuie să fim, şi dacă ne vom apăra pe noi şi îi vom apăra pe cei dragi ai noştri, apărându-i şi pe cei care nu vor să se apere, obligându-i, căci şi sfatul este poruncă, atunci toate sunt spre binele nostru, al tuturor! Ne va ajuta Bunul Dumnezeu să trecem peste toate!
ÎPS Laurențiu Streza, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului