Actiune inedita, din partea celor de la Casa Judeteana de Pensii Sibiu. Acestia au vizitat in cursul zilei de miercuri doua pensionare care au aceeasi varsta cu … Romania Mare. Si nu au mers la acestea cu mana goala ci cu un tort cu inscriptiile Centenarului, flori si cosuri cu fructe si dulciuri realizate chiar de catre angajatii institutiei.
Cei de la Casa de Pensii spun ca si-au dorit aceasta actiune pentru a marca doua evenimente importante. Pe de-o parte este sarbatorirea varstnicilor care are loc in fiecare an la inceput de “Brumarel” iar pe de alta parte marcarea Anului Centenar.
“A fost o actiune de suflet, de dragoste de tara! …de dragostea celor 100 de ani de Romanie si primul pas a fost sa cautam in baza de date a Casei de Pensii. Am gasit doua bunicute extraordinare care s-au nascut in 1918, odata cu Romania Mare si am pornit actiunea. Un tort aniversar, ganduri bune si istoria pe picioare, asta ne-am dorit si sper ca am realizat.”, spune Dorel Aldea, seful Casei Judetene de Pensii Sibiu.
De-o seama cu Romania Mare
Prima oprire a celor de la Casa de Pensii a fost undeva pe Calea Poplacii. Aici ii astepta, alaturi de cei dragi ramasi in viata, Lidia Vodicica. Cu privirea blajina si gandul dus departe, spre cei pe care i-a pierdut, femeia statea pe canapea intoarsa spre fereastra la momentul la care i-au trecut pragul musafirii.
“Imi place sa stau aici, ca e langa geam si pot sa ma uit afara!”, sunt printre primele cuvinte pe care le rosteste “mamaita”. Cu cateva luni mai inaintata in varsta de cat “Romania Mare”, bunicuta incepe sa isi dapene povestea. A vazut lumina zilei in Cernauti. A fost cel de-al patrulea copil din cei cinci ai familiei. Desi viata era grea si atunci, isi aminteste cu placere de copilarie si tinerete.
“Am fost 5 copii, mama n-a facut servici ca pe atunci nu era asa nevoie mare, aveau gospodarii, case, pamant dadeam in parte(arenda), ne aduceau grau, faceam paine acasa..”, spune bunicuta cu ochii impaienjeniti de amintiri. Si fara sa bage de seama, lacrimi incep sa curga. Dintre toti fratii ea este singura care mai traieste. Mai mult, si-a ingropat si sotul in urma cu cateva zeci de ani.
“Am fost casatorita, am avut un copil, gospodarie, nu-mi vine sa cred ca am 100 de ani am fost foarte bolnava dupa nastere, am avut o infectie si inainte nu erau asa medicamente cum sunt acum contra temperaturii. Eram pe moarte! Dar Dumnezeu m-a tinut. Am visat ca a venit un barbat si mi-a zis pe nume, Lida, nu stati, mergeti la medic! No…inainte nu prea stia lumea de mers la medici, ceva, credeam ca asa este dar eu treceram de 40 temperatura. Eram numai scheletul, eram os si piele si Dumnezeu nu m-a lasat.(…) Sotul a murit prea devreme, numai la 60 si ceva de ani… era cehoslovac.” , mai povesteste doamna Lidia.
Cea de-a doua bunicuta vizitata de catre cei de la Casa de Pensi a fost doamna Maria Ittu. “Haiduca” asa cum a fost intreaga viata, femeia s-a bucurat din toata inima de prezenta musafirilor. A tinut musai sa vorbeasca despre patriotism si Romania Mare. Mai ales ca s-a nascut pe meleaguri sibiene, la Poplaca iar in fasa inca, a luat parte la Unire. Greutatile insa nu au ocolit-o nici pe dansa chiar daca se trage dintr-o familie cu “dare de mana”.
“Bunicii mei au avut 5000 de oi la Dunare. Acolo erau arabii care luau carnea, care luau lana, care luau miei…au facut bani si au facut pentru toti copiii cate o oala de aur, apoi au facut zid in curte si au facut o casoaie si in zidul acela au pus oalele cu aur. Cand a murit bunicul meu a dat la fiecare copil cate o oala…cocosei se numeau. Nu se duceau oamenii la banca, ca nu aveau unde.”, spune mandra Maria Ittu.
Printre povesti despre politica, nepoti si amintiri, scoate dintr-o carte pastrata cu sfintenie mereu la indemana 3 fotografii care ii infatiseaza familia asa cum era ea acum 80-90 de ani, cu parintii imbracati in straie populare si decoratii cusute care intruchipau stema regala.
Razboiul si Revolutia au lasat cratere adanci…in suflet
Ambele femei de Centenar povestesc cu strangere de inima despre perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. O considera cea mai grea perioada a vietii. Inclestarea marilor puteri si-a rasfrant veninul asupra lor rupandu-le din sanul familiei in speranta supravietuirii.
“Am venit in Sibiu cand a venit razboiul, ne-am refugiat…Cand au ocupat rusii, veneau noaptea, ne luau, ne duceau in Siberia, orasele erau bombardate, am fost refugiati si a fost greu acolo. Lumea saraca…Asta era viata atunci, in Razboi. Cand am venit incoace, era asa de aglomerat ca doua zile am stat in gara pana sa prindem un tren sa fugim. Am fugit cu ce era numai pe noi.” Isi aminteste doamna Lidia Vodicica.
Si doamna Maria are o poveste la fel de cutremuratoare. Teama a fost cu atat mai mare la Revolutie, dupa experienta celui de-al Doilea Razboi Mondial.
“Prin cate am trecut pana am ajuns aici…am trecut prin Revolutie, Al Doilea Razboi Mondial… in 4 mai au bombardat Ploiestiul, Sibiul au zis ca l-au pazit ca nu stiu care era mare…La Bucuresti au distrus mult.”, marturiseste batranica povestind, acum amuzata, ca a fost nevoie sa se ascunda la groapa de gunoi pentru a scapa cu viata.
“Era tot gunoiul gramada si am zis ca ei nu ma vad din avion. Ma puteau distruge. A fost multa talharie. Au intrat in casa, ne-au furat perdele, de 3 ori ne-au furat, gainile, porcii, dar am trecut prin toate. Si uite-ma, tot viteaza sunt!”, se mandreste Maria Ittu.
Munca dreapta, familia si credinta, cele mai importante in viata unui om
Cu greutati, cu rele dar si cu momente de fericire pura venita din lucruri marunte, cele doua sibience cu povesti cat sa le asculti un veac si sa ti se para prea putin, spun ca lucrurile care conteaza in viata nu tin de bani sau de politica.
“Era o mare, mare, mare onoare sa ai o familie. Nu vedeti, parintii mei au avut 4 baieti si doua fete. Bunicii mei au fost 11 frati! Si tot au trait si au avut grija de ei.(…)Sa ne fereasca Dumnezeu, sa nu mai ajungem anii `44 si 45.”, spune Maria Ittu.
“Bunicuta” Lidia are chiar si un sfat pentru cei tineri:
“Familia, sa fie bine, sa fie totul aranjat asa… Sa-si vada de treburile lor, de familie, de cumpatari, de toate care sunt bune, acum mai greu, maine mai bine, ca Dumnezeu nu uita de nimeni!”, spune aceasta.
Cu avantul prins dupa actiunea de la mijlocul saptamanii reprezentantii Casei de Pensii au planuri si mai mari. Cu un alt prilej, cea care se va bucura de musafiri va fi o alta doamna care, la momentul de fata, detine “titlul” de cea mai varstnica sibianca.
