Pentru 34 de cauze se va alerga la ediția din acest an a Maratonului Internațional de la Sibiu. Printre ele se numără și un proiect care va strânge fonduri pentru sprijinirea persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina și tranzitează sau se stabilesc temporar în județul nostru, propus de Fundația Comunitară Sibiu. Maratonul va avea loc între 4-5 iunie.
„Ultimii ani au fost destul de provocatori pentru toată lumea și au adus ceva oboseală, dar chiar și când pandemia ne-a dat afară pe ușă, nu ne-am lăsat copleșiți și, tot unu și unu, am intrat pe geam, construind împreună stabilitatea de care aveam nevoie. Recunoaștem că ne-am fi dorit o ediție la care cea mai mare îngrijorare să fie dacă plouă tare sau e prea cald în ziua evenimentului, dar invazia Rusiei în Ucraina a schimbat paradigmele. Dar cu toate dilemele și incertitudinile, totuși avem în față o hartă cu toate valorile și lucrurile ce ne-au adus alături de zece ani și, mai ales, știm că putem să ne adunăm din nou în jurul lor și să ne revedem cu încredere și de data aceasta”, spun reprezentanții Fundației Comunitare Sibiu, organizatorii evenimentului.
Evenimentul cu start din Piața Mare va avea loc timp de două zile: sâmbătă, 4 iunie, în cazul curselor de adulți, și duminică, 5 iunie, se vor desfășura Cursele Copiilor.
Cei care nu vor putea fi în Sibiu în această perioadă sunt provocați să „lase urme”, respectiv să alerge oriunde se află.
Înscrierile alergătorilor au debutat, iar termenul limită este 10 mai.
În acest an, cei mai buni alergători, care vor participa la evenimentul public din Piața Mare, vor primi premii în bani, de până la 1.500 de lei/ câștigător.
În cazul Curselor Copiilor Decathlon, opt alergători și alergătoare (o fată și un băiat per categorie de vârstă), vor primi cadouri, prin tragere la sorți.